cinnamonfox's reviews
1998 reviews

Team Player by Kate Stewart, Emma Scott, Ella Fox, Kennedy Ryan, Meghan Quinn, Adriana Locke, Charleigh Rose, Rochelle Paige, Sara Ney, L.J. Shen, Mandi Beck

Go to review page

emotional funny lighthearted medium-paced
  • Plot- or character-driven? Character
  • Strong character development? It's complicated
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? Yes
  • Flaws of characters a main focus? Yes

3.0

Team Player este o antologie de sports romance, care a mers mai lent decât mă așteptam. Unele povestiri mi-au plăcut mult și m-au ținut în priză, altele m-au plictisit de moarte, unele mi s-au părut foarte fade, iar altele - pline de emoții. Ca în orice antologie, am avut povestiri ce m-au convins că vreau să citesc și altceva de la autorul respectiv, povestiri semnate de autori pe care i-am mai lecturat și care-mi plac, dar a fost și o povestire semnată de un autor de la care am mai citit romane, dar în acest volum nu am regăsit vocea care mi se părea interesantă în acele cărți. Per total, Team Player a fost o lectură potrivită pentru luna iubirii și o recomand dacă vreți să citiți romance, dar nu vreți să vă înhămați la un roman cu acțiune complexă.
Clopotniţa by Ion Druță

Go to review page

emotional hopeful informative reflective sad medium-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

5.0

Horia Holban, un profesor de la țară, tocmai este externat dintr-un spital din Chișinău. Ca să ajungă acasă, la Căpriana, trebuie să ia trenul Odesa-Cernăuți, iar acesta circulă o dată pe zi, pe timp de noapte. Drept urmare, Horia are de pierdut timpul până când poate pleca din capitală, și cu acest prilej decide să cutreiere locurile ce i-au fost dragi în perioada studenției. Dacă în Chișinău bărbatul este asaltat de amintiri dulci și triste, în Căpriana îl așteaptă o dilemă, iar rezolvarea acesteia se ascunde atât în trecutul protagonistului, cât și în prezentul său.
Pe un deal în satul Căpriana, există o clopotniță, care a rezistat eroic timpului și schimbărilor. Ctitorită pe vremea lui Ștefan cel Mare, după cum afirmă legendele, clopotnița este un simbol pentru oamenii din sat, atât a rezilienței, cât și a credinței. Deși Horia nu este de baștină din acest sat, odată ce vede clădirea, bărbatul simte un respect aparte pentru aceasta, fiind decis să afle mai multe despre istoria clopotniței. Absolvent al facultății de istorie, Horia Holban este mânat atât de un interes personal, cât și de un interes profesional - se zvonește că în clopotniță se afla la un moment dat un document important, despre care sătenii știu multe, dar nu divulgă nimic străinilor.
Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.
Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă. 
Autorul pune un accent aparte pe sufletul omului - pe felul în care acesta poate fi plin de iubire și compasiune, sau lacom, avid după putere, singur și neînțeles, sau negru și hain. Personajele din Clopotnița sunt reale și e ușor să regăsești oameni pe care-i cunoști în viața reală în personajele din roman, să empatizezi cu acestea sau să vrei să le pedepsești.
Ion Druță scrie duios și melancolic, iar felul în care portretizează dragostea și tot ceea ce înseamnă sentimentele înălțătoare este memorabil, pentru că povestea și trăirile personajelor râmân cu tine mult timp după ce termini cartea.
Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre personaje care au principii și care suferă din cauza asta, dacă sunteți curioși de atmosfera Chișinăului de altă dată și dacă vă place scriitura lirică, înduioșătoare și melancolică. 
The Things We Leave Unfinished by Rebecca Yarros

Go to review page

adventurous challenging dark emotional hopeful informative reflective sad tense medium-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? No

5.0

 Începuturi fără sfârșit de Rebecca Yarros a fost un carusel de emoții. Urmărim două fire narative - prezentul și trecutul, ambele fiind legate de scriitoarea Scarlett Stanton. În trecut, Scarlett, fiica unui nobil, se îndrăgostește de un american, venit în Europa pentru a lupta împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În prezent, Georgia, strănepoata lui Scarlet, se trezește în pragul casei cu Noah Morelli, un scriitor cunoscut de romane de dragoste, acesta dorind să termine ultimul roman al lui Scarlett, pe care femeia nu l-a terminat niciodată - povestea vieții sale. Dar Georgia știe foarte bine că străbunica ei nu a vrut să publice acel manuscris, dar Noah are propriile idei și vrea să o convingă pe Georgia să-i dea o șansă. 
Deși este un roman de dragoste, mi-a luat mult timp să-l lecturez. Pe alocuri, mă plictisea povestea - și cea din trecut, și cea din prezent, dar astfel de momente au fost rare, pentru că de la un anumit punct încolo nu mă mai puteam opri. Autoarea construește foarte bine personajele - că sunt principale sau secundare, pozitive sau negative, și le oferă complexitate. Am detestat-o din suflet pe mama Georgiei și am iubit-o nespus pe Constance, sora lui Scarlet. Poveștile de dragoste au fost exact ca în filme - dar fără a fi de domeniul fantasticului în totalitate. Finalul m-a lăsat pe gânduri - nu pentru că ar fi fost nesatisfăcător, ci pentru că m-a făcut să revizuiesc toată atitudinea mea față de personaje și evoluția acestora pe parcursul romanului. 
И только сладкие моменты длятся вечно by Виржини Гримальди, Virginie Grimaldi

Go to review page

challenging emotional hopeful inspiring fast-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

5.0

 În acest roman, urmărim două fire narative, care se axează pe două femei ce trăiesc două etape diferite a vieții de mamă. Lili naște prematur o fetiță, și tot caruselul de emoții ce urmează, tânăra mamă încearcă să-l transforme în cuvinte într-un jurnal, pe care-l scrie fiicei sale. Lili vorbește despre șocul prin care trece, despre spital, secția de neonatologie, trăirile ei, dinamica din relația cu partenerul, transmițând emoțiile așa cum sunt, nefiltrate, în forma lor rudimentară. Elise e o femeie ce se apropie de propriul centenar și care tocmai și-a luat la revedere de la fiul mai mic, acesta plecând în alt oraș la studii. Trezindu-se, pentru prima dată după 23 de ani, cu casa pustie, Elise realizează că nu mai știe cine este ea și ce-și dorește, dincolo de rolul ei de mamă.
Doar clipa fericită să-mi rămână de Virginie Grimaldi urmărește destinul a două femei și drumul pe care acestea îl parcurg, trăind cu intensitate venirea și, respectiv, plecarea unui copil. Autoarea transmite fidel emoțiile prin care trec protagonistele, conturând totodată foarte bine anturajul lui Lili și a lui Elise, dar și personalitățile acestora.
Lili e o femeie ce se trezește, peste noapte, mamă. Un control de rutină se transformă într-o cezariană de urgență, iar copilul pentru care nu a apucat să cumpere pătuț e deja venit pe lume - și, cel mai grav, Lili nu-l poate ține în brațe și nici nu știe dacă va apuca să o facă vreodată. Trăirile ei din aceste clipe sunt intense, viața îi e dată peste cap, dar singurul lucru pe care-l vede în fața sa e speranța. Speranța că fiica mult așteptată va lupta pentru propria viață. Lumea din jurul lui Lili e în schimbare, dinamica din cadrul familiei sale suferă și ea niște modificări substanțiale și am fost foarte investită în tot ce se întâmplă. Prin jurnalul pe care-l scrie protagonista, am aflat multe lucruri despre cum decurge lupta pentru viață a unui copil născut prematur, care e ordinea zilei într-un spital pe secția de neonatologie, cum părinții încearcă să facă față unei astfel de traume - când știi că nu-ți poți ajuta copilul cu nimic și că viața lui nu depinde de tine.
Elise mi-a fost simpatică de la bun început, deși inițial, felul în care își cocoloșește copii era ușor enervant. Dar pe parcurs, aflând mai multe lucruri despre personaj și despre viața acestuia, i-am înțeles comportamentul. Evoluția lui Elise a fost graduală și realistă, mi-a plăcut faptul că, ușor-ușor, a început să să-și amintească ce-i place, să încerce lucruri noi și să vadă lumea nu doar din perspectiva de mamă, ci și din perspectiva de femeie adultă, cu copii crescuți mari și plecați pe la casele lor.
Romanul semnat de Virginie Grimaldi este un carusel de emoții, despre felul în care oamenii se transformă în părinți, despre fricile care apar odată cu venirea pe lume a copiilor, despre bucuriile pe care le aduce maternitatea. Dar, în același timp, este un roman despre viață, despre trăiri intense, emoții ascunse, dorința de a-i proteja pe cei pe care-i iubim cel mai mult, nevoia de a avea pe cineva aproape în cele mai cumplite clipe.
Vă recomand acest volum dacă vreți să citiți despre familie și despre trăirile unei mame, atât la începutul vieții puiului său, cât și la momentul când copilul devine adult și pleacă de sub aripa protectoare a mamei. 
Invisible Cities by Italo Calvino

Go to review page

informative mysterious reflective medium-paced
  • Plot- or character-driven? N/A
  • Strong character development? N/A
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? It's complicated
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

1.5

 Orașele invizibile de Italo Calvino a fost o lectură ciudată, dar nu în sensul bun al cuvântului. Am mai citit de la autor Dacă într-o noapte de iarnă un călător, și a fost o lectură deosebită, interesantă, dar aici, m-am pierdut pe parcurs. Deși ideea în sine e atrăgătoare - orașe care sunt entități, și au o istorie aparte, execuția nu a fost deloc pe placul meu. M-a plictisit teribil cartea asta și singurul motiv de ce am dus-o la final a fost faptul că am parcurs-o în format audio. 
Mantisa by John Fowles

Go to review page

Did not finish book. Stopped at 20%.
I just can't comprehend what's the point of the story. It's weird and not engaging at all for me.
The Snow Child by Eowyn Ivey

Go to review page

adventurous emotional hopeful mysterious reflective sad slow-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? No

4.0

Mabel și Jack, un cuplu în vârstă, se mută în Alaska, unde au de gând să-și construiască o viață liniștită și lipsită de peripeții. Cea mai mare durere a lor este faptul că nu au putut avea un copil, acest lucru afectând-o, în special, pe Mabel. Viața în Alaska nu e deloc ușoară, mai ales pentru un cuplu ce provine din lumea civilizată și trebuie să o ia de la zero, înfruntând natura nemiloasă, iar izolarea își spune cuvântul. La căderea primei zăpezi din an, Mabel și Jack decid să construiască o copilă de zăpadă, iar a doua zi, în curtea loc apare o fetiță cu ochi albaștri și păr bălai. O cheamă Faina, este învăluită de mister și apariția ei în viața cuplului le schimbă soarta pentru totdeauna.
Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.
Eowyn Ivey construiește niște personaje minunate, complexe, prin portretizarea lumii lor interioare și a greutăților prin care trec. Mabel este o femeie ce și-a dorit foarte mult să fie mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Cu toate acestea, Jack îi este alături și nu se dezice de soția sa, deși cei din jur i-au judecat și marginalizat și l-au îndemnat pe Jack să-și reconsidere alegerea partenerei de viață. Relația celor doi trece prin multe încercări de-a lungul romanului, dar mi-a plăcut foarte mult faptul că Mabel și Jack sunt o echipă, nu renunță unul la celălalt când dau de greu, și înfruntă totul împreună. 
Faina e un personaj misterios, pe care-l urmărim de-a lungul timpului, dar nu-i aflăm niciodată toate secretele. Cu acest personaj, autoarea pune cititorul în încurcătură - nu de puține ori Faina face lucruri ce par imposibile, așa că pe tot parcursul lecturii urmărești cum ficțiunea istorică se împletește cu realismul magic.
Copila de zăpadă e o lectură atmosferică, iar evenimentele ce au loc portretizează viața izolată, în condiții potrivnice, pe care o aleg unii oameni, fugind de civilizație. Și totuși, greutățile prin care trec Mabel și Jack îi face mai puternici și le consolidează locul în inima sălbatică a Alaskăi.
Vă recomand acest volum dacă vreți să lecturați o poveste plină de mister și care aruncă lumină asupra vieții pe care o duceau oamenii ce alegeau să se mute în Alaska în anii 20. La fel, recomand Copila de zăpadă dacă vreți să citiți o carte despre reziliență, dragoste adevărată și capacitatea omului de a accepta tot ce-i aduce viața în cale. 
Regele alb by György Dragomán

Go to review page

challenging dark emotional reflective sad tense medium-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? No

3.0

Romanul, structurat în capitole ce pot fi citite ca nuvele, urmărește trăirile lui Dzsata, un băiat de 12 ani. Regele alb debutează cu scena în care tatăl copilului este ridicat de Securitate și trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru a fi reeducat prin muncă. Acțiunea are loc în anii 80 și Dzsata, care este și naratorul acestui volum, prezintă o serie de evenimente ce au loc după arestarea tatălui său, prezentând lumea în care trăiește așa cum o vede el, un copil.
Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.
Câteva capitole m-au impresionat prin brutalitatea lor - cum ar fi capitolul unde se aduc fructe exotice la un magazin și oamenii devin niște brute, călcându-se în picioare, zbierând unii la alții și vandalizând magazinul, totul pentru o plasă de mandarine. Un alt capitol ce m-a făcut să mă cutremur a fost despre cum un copil este încolțit de alții nouă, care au cărămizi, răngi, cuțite, și sunt mai mult decât gata să-l omoare pe  băiat. Au fost și câteva capitole ce au urmărit niște evenimente extreme, și pe parcursul acestora m-am întrebat dacă volumul pe care-l citesc e doar ficțiune, sau are și elemente de fantastic.
În ceea ce privește personajele, pe toate le vedem prin ochii protagonistului, cert este că Regele alb nu e o carte despre indivizi, ci despre tipologii umane. Avem profesori zbiri, directori care se îmbată cu propria putere, muncitori ce terorizează copii și-i pun pe aceștia să le facă munca, dar și copii brute, care dau dovadă de un comportament agresiv și tiranic. Totuși, un loc aparte în roman îl ocupă familia protagonistului, membrii acesteia fiind conturați treptat și pe sărite pe parcursul poveștii, dar ajungi să ai o imagine clară despre ce fel de oameni sunt. Dzsata e doar un băiat ce nu iese cu nimic în evidență, și vede lumea prin ochii lui de copil. Mama sa, deși Dzsata nu spune nimic rău despre ea, mi s-a părut a fi o femeie egoistă și crudă, și nu de puține ori nu am rezonat cu felul în care își tratează fiul. Tatăl, absent, e ridicat la rang de sfânt, și mi-ar fi plăcut ca acest personaj să fie dezvoltat ceva mai mult. Am apreciat și cum îi vede Dzsata pe bunicii săi - bunicul, secretar de partid, un bătrân energic, dar sever, și bunica, o femeie tăcută și pe alocuri ipohondră.
Regele alb de Gyorgy Dragoman nu e un roman ușor de digerat, prezentând perspectiva unui copil de 12 ani despre România anilor 80, așa cum o vede și trăiește un copil. Dacă vă pasionează subiectul, vă recomand acest volum. 
Песнь о Нибелунгах by Anonymous

Go to review page

adventurous dark sad tense slow-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? No
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

2.25

 Cântecul Nibelungilor de autor necunoscut este un clasic - și am tras de mine să termin cartea asta. Poemă medievală, abordează o multitudine de teme ce privesc construcția lumii și complexitatea sufletului uman, acțiunea învârtindu-se în jurul personajelor legendare Siegfried, Brunhilda și neamul Nibelungilor. Am parcurs greu cartea asta, chiar dacă am optat pentru varianta audio. Povestea în sine e interesantă, dar multe scene au fost repetitive - de exemplu, aproape în fiecare capitol un personaj sau altul dăruiește aur și nu numai oamenilor simpli, iar aceștia îl/o ovaționează pe filantrop/filantroapă, se mai întâmplă câteva lucruri, apoi iarăși cineva aruncă cu bani și tot așa. Limbajul este greoi și sunt foarte multe personaje, iar de la un moment încolo, nu am mai fost atât de investită în poveste, pentru că un personaj relevant și interesant și bine conturat iese din peisaj. Deși înțeleg și apreciez însemnătatea istorică a acestei lucrări, nu am reușit să mă bucur pe tot parcursul textului de o lectură captivantă. 
O furtună de ceai by Hafsah Faizal

Go to review page

adventurous informative mysterious slow-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? Yes
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

2.5

În White Roaring, la granița dintre cartierele nobilimii și casele săracilor, există un local, Spindrift. Pe timp de zi, este ceainărie, iar pe timp de noapte devine sângerărie ilegală - locul perfect pentru un vampir ce caută o sursă de hrană. Localul este condus de banda Cazimir, iar în fruntea acesteia se află Arthie, o străină, ajutată de mâna sa dreaptă, Jin, un tânăr cu un trecut misterios. Deși banda Casimir pare a fi de neatins, o amenințare venită din exterior o face pe Arthie să se alieze cu un adversar primejdios, și pentru a nu-și pierde afacerea, tânăra trebuie să îndeplinească o misiune aproape imposibilă. Mai exact, trebuie să se infiltreze în inima unei societăți exclusiviste și foarte periculoase a vampirilor, care-și are sediul într-un loc aproape imposibil de pătruns, Aretheum, și să fure un obiect ce valorează cât un regat întreg. Arthie nu poate face acest lucru de una singură, așa că, apelând la ajutorul unor figuri suspecte, pune la cale marea spargere - dar nu toți cei implicați în afacere sunt pe aceeași lungime cu fata.
O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii. Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.
Romanul explorează într-un mod realist ideile de colonizare, marginalizare și discriminare, personajele principale resimțind din plin prejudecățile oamenilor din jur. Arthie este orfană și o străină, venită dintr-o țară recent colonizată, și pentru că fata are o culoare diferită a pielii, este privită cu suspiciune de cei din jur. Jin, mâna ei dreaptă, are un trecut tragic, acesta urmărindu-l încontinuu. Flick, o falsificatoare iscusită, este fiica adoptivă a unei femei ce deține o companie puternică și de succes, și singura ei dorință este să-și facă mama fericită. Laith, un personaj misterios, venit de pe alt continent, are mulți ași în mânecă și nu prea știi ce urmărește, de fapt. Matteo este un vampir și pictează niște tablouri memorabile, care surprind trecerea timpului, ceva ce rasa lui nu mai simte, iar din aceste considerente, tablourile lui sunt foarte apreciate. 
Mi-a plăcut mult ideea romanului și faptul că acțiunea are loc în același univers cu povestea din Pe urmele flăcării, dar un mare minus pentru mine a fost partea de romance din acest volum. Avem două fire narative romantice importante: un triunghi amoros și o poveste clasică de dragoste. Nu îmi plac triunghiurile amoroase și aici mi s-a părut și foarte ciudat executat, multe lucruri nu aveau sens și chimia dintre personaje a fost fadă. În schimb, povestea clasică de dragoste a fost ce trebuie, chimia dintre personaje a fost palpabilă și tot ce s-a întâmplat a avut sens. Aș fi apreciat mai mult această carte dacă accentul s-ar fi pus ceva mai puțin pe dezvoltarea relațiilor romantice și ceva mai mult pe spargere și pe dezvoltarea societății din care fac parte personajele.
Dacă vreți să lecturați un fantasy scris într-un stil lejer, cu personaje diverse, și cu accent mare pe partea de romance, vă recomand această carte.