Horia Holban, un profesor de la țară, tocmai este externat dintr-un spital din Chișinău. Ca să ajungă acasă, la Căpriana, trebuie să ia trenul Odesa-Cernăuți, iar acesta circulă o dată pe zi, pe timp de noapte. Drept urmare, Horia are de pierdut timpul până când poate pleca din capitală, și cu acest prilej decide să cutreiere locurile ce i-au fost dragi în perioada studenției. Dacă în Chișinău bărbatul este asaltat de amintiri dulci și triste, în Căpriana îl așteaptă o dilemă, iar rezolvarea acesteia se ascunde atât în trecutul protagonistului, cât și în prezentul său.

Pe un deal în satul Căpriana, există o clopotniță, care a rezistat eroic timpului și schimbărilor. Ctitorită pe vremea lui Ștefan cel Mare, după cum afirmă legendele, clopotnița este un simbol pentru oamenii din sat, atât a rezilienței, cât și a credinței. Deși Horia nu este de baștină din acest sat, odată ce vede clădirea, bărbatul simte un respect aparte pentru aceasta, fiind decis să afle mai multe despre istoria clopotniței. Absolvent al facultății de istorie, Horia Holban este mânat atât de un interes personal, cât și de un interes profesional - se zvonește că în clopotniță se afla la un moment dat un document important, despre care sătenii știu multe, dar nu divulgă nimic străinilor.

Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.

Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă. 

Autorul pune un accent aparte pe sufletul omului - pe felul în care acesta poate fi plin de iubire și compasiune, sau lacom, avid după putere, singur și neînțeles, sau negru și hain. Personajele din Clopotnița sunt reale și e ușor să regăsești oameni pe care-i cunoști în viața reală în personajele din roman, să empatizezi cu acestea sau să vrei să le pedepsești.

Ion Druță scrie duios și melancolic, iar felul în care portretizează dragostea și tot ceea ce înseamnă sentimentele înălțătoare este memorabil, pentru că povestea și trăirile personajelor râmân cu tine mult timp după ce termini cartea.

Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre personaje care au principii și care suferă din cauza asta, dacă sunteți curioși de atmosfera Chișinăului de altă dată și dacă vă place scriitura lirică, înduioșătoare și melancolică.