You need to sign in or sign up before continuing.

cinnamonfox's reviews
1998 reviews

Domnișoara Brodie în floarea vârstei by Muriel Spark

Go to review page

adventurous funny reflective fast-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? Yes

4.25

În Scoția anilor 1930, la o școală de fete predă domnișoara Brodie, o învățătoare cât se poate de excentrică pentru vremurile în care trăiește. Domnișoara Brodie își alege favoritele - un grup format din șase fete, care devin cunoscute drept trupa lui Brodie, fiecare dintre eleve ieșind în evidență datorită unei singure trăsături. În mijlocul acestor firi influențabile - la începutul romanului, fetele au unsprezece ani - tronează domnișoara Brodie, pe care directoarea școlii încearcă să o pensioneze forțat, dar domnișora Brodie se ține bine pe poziții.
Romanul semnat de Muriel Spark a fost o adevărată aventură datorită modului în care este construit personajul central. Deși în mod normal nu sunt tentată să urmăresc povestea unui om dezagreabil, domnișoara Brodie mi-a stârnit curiozitatea și a fost o plăcere să o descopăr, puțin câte puțin, pe parcursul narațiunii. Această fată bătrână, trecută de treizeci de ani, are o influență remarcabilă asupra elevelor cărora le predă la școală și pe care încearcă să le țină alături de ea și după ce acestea termină ciclul primar. Domnișoara Brodie nu este un pedagog tipic epocii în care trăiește: deseori vorbește despre viața ei amoroasă în loc să predea gramatică, afirmă că arta e mult mai importantă decât știința, îl admiră pe Mussolini și ideile acestuia, își invită elevele preferate la ceai după ore și repetă, ca o mantră, că este în floarea vârstei.
Volumul, deși nu e deloc stufos, aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.
Mi-a plăcut enorm de domnișoara Brodie, deși nu este o persoană bună sau un pedagog dedicat vocației. Trăiește în propria lume, are opinii extrem de controversate pentru o femeie, metodele sale de predare sunt neortodoxe, iar felul în care trage de sfori și manipulează mințile tinere, influențabile, este hipnotizant. Deși nu am rezonat cu deciziile personajului, am fost mereu intrigată de ce urmează să spună sau să facă.
Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark este un roman despre realitatea școlilor de fete din Scoția anilor 1930, dar și despre o învățătoare mult prea progresivă pentru vremea ei. Vi-l recomand dacă vreți să descoperiți un personaj controversat și care, într-un fel ciudat și subtil, influențează irevocabil destinele pupilelor aflate în grija sa. 
Micile plăceri ale morții by Goran Mrakić

Go to review page

adventurous emotional funny informative lighthearted reflective fast-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? It's complicated
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? Yes
  • Flaws of characters a main focus? No

5.0

Volumul, scris sub forma unor povestiri, nu neapărat în ordine cronologică, invită cititorul într-o lume demult apusă, trăită și văzută prin ochii protagonistului. Este anul 1989 și acțiunea are loc în satul bănățean Variaș, și-l urmărim pe Goran, un adolescent ce nu iese cu nimic în evidență, dar care povestește, într-un fel absolut fascinant, despre oamenii, locurile și evenimentele ce i-au marcat ultimul an de școală generală. Variaș este un sat cu o populație pestriță: sârbi, șvabi, maghiari, români, aceștia conviețuind într-un echilibru pe care niciun fel de eveniment politic nu are cum să-l clatine. 
Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.
Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi.
Au fost câteva momente care mi-au plăcut în mod special: descrierea felului în care se desfășura o nuntă pe vremuri, de la oferirea invitației până la sfârșitul sindrofiei, micile secrete ale sătenilor, pe care autorul le introduce abil în povestire, oferind astfel o imagine amplă despre comunitate în sine, dar și relația pe care o aveau elevii cu profesorii și cum era privită școala în mediul rural în acele vremuri.
Cât privește personajele, dacă protagonistul este, de obicei, un observator abil și transmite fidel tot ce vede și aude, Slavko, cel mai bun prieten al său, m-a distrat de la început până la sfârșit. E un adevărat personaj tragi-comic și de fiecare dată când apărea în text eram extrem de curioasă ce tâmpenie mai face și ce prostie mai zice. 
Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care te imersează într-o lume demult pierdută, într-o perioadă neliniștită, dar pe care un copil o vede strict prin prisma lucrurilor ce-l înconjoară și a oamenilor care fac parte din viața lui. Vă recomand cu drag volumul dacă ați copilărit în anii 80-90 și nu numai și dacă sunteți curioși despre viziunea despre lume a unui copil de la țară, ce a crescut într-o comunitate multiculturală. 
Ariciul în ceață by Iuri Norstein, Sergei Kozlov

Go to review page

adventurous mysterious reflective fast-paced
  • Plot- or character-driven? Character
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? Yes
  • Flaws of characters a main focus? No

5.0

Ariciul în ceață, de Sergei Kozlov și Iuri Norstein, cu ilustrații de Francesca Iarbusova, este una dintre acele cărți pe care vrei să le păstrezi în bibliotecă și să le recitești/răsfoiești periodic, atât de minunată e! Relatează povestea unui arici plecat la prietenul său, ursulețul, dar ariciul se pierde în ceață, iar această călătorie e plină de peripeții și de necunoscut. Tare minunată e cartea - absolut fidelă desenului animat care stă la baza poveștii. Îl găsiți pe Youtube, e în rusă, dar are subtitrări. Ariciul în ceață a fost votată drept cea mai bună animație din lume la două festivaluri diferite, vă propun să o urmăriți și să trageți propriile concluzii. Pentru mine, e unul dintre acele desene animate din copilărie pe care-l revăd cu drag de fiecare dată, iar încântarea este aceeași, copilărească, pură, atemporală.
The Diamond As Big As the Ritz And Other Stories: The Diamond As Big As the Ritz; Bernice Bobs Her Hair; the Ice Palace; May Day; the Bowl by F. Scott Fitzgerald

Go to review page

funny informative reflective slow-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? Yes

2.0

There are five short stories, and I gave a star to each one I liked. Bernice Bobs Her Hair and The Bowl piqued my interest, and I enjoyed them; the rest, not so much.
Medalionul domniței by K.J. Mecklenfeld

Go to review page

adventurous funny informative mysterious tense fast-paced
  • Plot- or character-driven? Plot
  • Strong character development? No
  • Loveable characters? Yes
  • Diverse cast of characters? No
  • Flaws of characters a main focus? No

4.5

În drum spre mănăstirea Văratec, Toma Coriandru, colecționar de obiecte istorice, întâlnește o măicuță despletită, desculță și speriată, care vorbește fără noimă, spunând ceva despre un medalion. Alertat de starea ei, bărbatul o duce la mănăstire, dar la scurt timp, măicuța, Magdalena, se stinge. Moartea ei este suspectă, iar polițistul ce apare la fața locului, Eminovici, suspicionează întreaga mănăstire. Ca lucrurile să fie și mai complicate, Toma descoperă trupul neînsuflețit a lui moș Frantz, un bătrân ce toată viața s-a ocupat cu colecționarea de obiecte bisericești vechi. Deși bărbatul nu are rude, cu ceva timp înainte să moară, Frantz și-a rescris testamentul, lăsând moștenire cărți vechi, foarte valoroase, unei anumite măicuțe Ruxandra, care nu pare deloc să facă parte din peisaj și are o fascinație aparte pentru Safta Brâncoveanu.

Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.

K.J. Mecklenfeld creionează niște personaje simpatice, pe alocuri chiar haioase sau copilăroase, dar e greu să nu te atașezi de ele. Misterul ce planează asupra mănăstirii este bine pus în scenă, acțiunea e alertă și antrenantă, iar personajele sunt, pe rând, adăugate sau șterse de pe lista de suspecți. Mi-a plăcut mult cum autoarea a creionat protagoniștii, oferindu-le un șarm aparte. Toma Coriandru este foarte atașat de locurile natale și de moștenirea pe care i-a lăsat-o bunicul - nu doar cea fizică, ci și cea culturală. Este un om citit și care a văzut lumea, dar a decis să se întoarcă pe meleagurile natale și să îmbrățișeze o viață simplă, aproape de natură. Felul în care judecă și ajunge la concluzii este interesant de urmărit. Un personaj ce mi-a plăcut mult este polițistul Eminovici, un bărbat ce scrie în secret poezii, fiind descendentul neamului lui Eminescu, amorezat de Ruxandra și naiv ca un copil, prezența lui în poveste stârnindu-mi nu de puține ori râsul.

Povestea celor două morți, a cuvintelor ciudate pe care le bâiguie măicuța Magdalena când o găsește Toma, dar și a activității Saftei Brâncoveanu la mănăstire în timpul vieții este complexă, plină de secrete, ghicitori și puzzle-uri pe care personajele trebuie să le deslușească și rezolve pentru a afla adevărul.

Medalionul domniței este un roman plin de savoare, amuzant și lejer scris, cu personaje distincte, pe care le empatizezi foarte ușor, iar misterul principal e minunat conturat și pus în scenă. Vă recomand acest volum dacă vreți să citiți un roman polițist antrenant, cu personaje distractive, și unde acțiunea are loc în România. 
Beauty and the Baller by Ilsa Madden-Mills

Go to review page

Did not finish book. Stopped at 30%.
Volumul este un small town romance, prevalând trope-ul Second Chance, pe care eu nu-l caut neapărat în cărțile mele de romance, dar aici nu e prima mea întâlnire cu autoarea, așa că mă așteptam să îmi placă povestea. Și totuși, am tras de mine până la o treime din carte ca să mă decid, într-un final, să las volumul la o parte. Personajele, deși au în jur de 30 de ani, gândesc și se comportă ca niște adolescenți, sunt multe drame inutile, iar chimia dintre personaje - complet inexistentă. Atât Nova, cât și Ronan jelesc pe cineva din trecut, dar cumva sunt atrași unul de celălalt, dar cumva nu se poate decide nici unul, nici celălalt, să treacă peste și să o ia de la capăt. Indecizia asta comună, dar și personalitățile lor complet inexistente, m-au făcut să nu vreau să aflu cu ce se termină povestea lor.


Romanțe pentru mai târziu by Ion Minulescu

Go to review page

emotional reflective medium-paced
  • Plot- or character-driven? N/A
  • Strong character development? N/A
  • Loveable characters? N/A
  • Diverse cast of characters? N/A
  • Flaws of characters a main focus? N/A

3.75

Ion Minulescu se numără printre poeții mei preferați și i-am adorat poezia în liceu, așa că eram absolut sigură că volumul de față, Romanțe pentru mai târziu, va fi exact de ce am nevoie în materie de literatură în perioada asta. Volumul cuprinde poezii simboliste din mai multe perioade ale vieții poetului, și mi-a plăcut enorm felul în care au fost abordate teme precum singurătatea, moartea, iubirea față de sine, dar și elogiul adus naturii și lumii în care trăim.
Secretele Nilului by Isabel Ibañez

Go to review page

Did not finish book. Stopped at 6%.
The opening was so boring and the fmc so uninteresting, that I simply couldn't continue to read this story. Simply put, not my cup of tea at all.
Apă, praf și soare by Adriana C. Grigore

Go to review page

adventurous challenging dark emotional mysterious reflective sad medium-paced
  • Plot- or character-driven? A mix
  • Strong character development? Yes
  • Loveable characters? It's complicated
  • Diverse cast of characters? Yes
  • Flaws of characters a main focus? It's complicated

3.75

Într-un regat de pe malul mării, trăiește o regină ce își dorește din tot sufletul un copil, dar soarta nu e de partea ei. Atunci când suverana își pierde speranța, în vis îi apare o creatură ce-i spune să îl trimită pe rege să pescuiască, iar peștele prins să-l mănânce ambii, crud, până la ultimul os. Doamna face întocmai, iar peștele pe care-l prinde regele se adeverește a fi unul de aur. Deși suveranii îl mănâncă împreună, o slujnică de la bucătărie, care-și dorește și ea cu toată inima un copil, mănâncă un os. Drept urmare, cele două femei nasc doi băieți ce seamănă ca două picături de apă. Busuioc este prințul, iar Siminoc - fiul unei slujnice. Cu toate acestea, regina decide să-i lase să crească împreună, iar cei doi sunt de nedespărțit. Dar timpul trece, iar dorințele celor doi tineri nu coincid cu ce are pregătită coroana pentru ei.
Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este un volum cu o multitudine de elemente inspirate din folclorul românesc, minunat îmbinate între ele. Întâlnim creaturi mitice, cum ar fi Pasărea Măiastră, Samca, Moș Alexe, năluci și spirite ale pădurii, acestea având niște roluri bine stabilite în poveste. Autoarea introduce iscusit credințe din străbuni și tot felul de motive deseori întâlnite în basmele populare, făcând din Apă, praf și soare o călătorie memorabilă.
La început, limbajul mi s-a părut ușor greoi și am avansat destul de lent, dar pe parcursul lecturii m-am obișnuit cu ritmul narațiunii și nu am simțit că povestea ar stagna. Autoarea introduce treptat personajele principale și le conturează suficient cât să reușești să empatizezi cu acestea, dar personajele secunodare mi s-au părut creionate superficial, și mi-aș fi dorit să aflu mai multe lucruri despre anumite entități de care depinde bunul mers al lucrurilor în universul romanului.
Punctul forte, pentru mine, a fost prietenia, iubirea și loialitatea dintre cei doi frați. Născuți din mame diferite, dar atinși de aceeași magie, Busuioc și Siminoc sunt de nedăspărțit, dar pe parcursul poveștii aflăm ce gânduri îl macină pe unul sau pe celălalt și cum cei doi frați fac față propriilor frici. Mi-au plăcut mult de tot dialogurile lor, dar și spiritul de sacrificiu de care amândoi dau dovadă.
Apă, praf și soare urmărește atât lumea muritorilor, cât și pe cea a creaturilor magice, cele două planuri împletindu-se în cele mai neașteptate moduri. În volum se abordează teme precum inimile îngemănate, călătoria eroului, lupta dintre bine și rău, relevanța obiectelor magice și planurile pe care le are soarta pentru oameni. 
Dacă vă doriți să lecturați o poveste-basm, despre legătura strânsă între doi frați, peripețiile prin care trec aceștia și sacrificiile pe care trebuie să le facă, totul într-un univers ce împrumută multe elemente și creaturi din mitologia română, vă recomand această carte. 
The Stranger at the Wedding by A.E. Gauntlett

Go to review page

Did not finish book. Stopped at 10%.
DNF at 10%.

 
Am început anul în forță - cu un titlu abandonat =))). Străinul de la nuntă de A.E. Gauntlett este cartea aleasă pentru luna ianuarie la clubul de carte la care particip și am simțit din prima că nu e ceva ce e pe gustul meu, dar am vrut să-i dau o șansă. Este vorba despre Annie, care se căsătorește cu Mark și e foarte încântată în ziua nunții, dar atunci când ajunge la altar, descoperă o față necunoscută printre invitați - un bărbat cu trăsături ascuțite și acesta îi strică toată buna dispoziție. Am tras de mine patru capitole, sau 10%, ca să mă conving că noi două nu ne vom înțelege. Nu mi-a plăcut stilul de scriere, personajul principal nu e simpatic, în patru capitole s-au făcut patru salturi în timp și e neclar unde e trecutul, unde e prezentul, ce s-a întâmplat înainte de nuntă și ce - după. Cartea e un thriller, dar elementul de suspans este integrat forțat în poveste - cel puțin mie mi-a luat două zile să trag de mine să citesc patru capitole.