Romanul, structurat în capitole ce pot fi citite ca nuvele, urmărește trăirile lui Dzsata, un băiat de 12 ani. Regele alb debutează cu scena în care tatăl copilului este ridicat de Securitate și trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru a fi reeducat prin muncă. Acțiunea are loc în anii 80 și Dzsata, care este și naratorul acestui volum, prezintă o serie de evenimente ce au loc după arestarea tatălui său, prezentând lumea în care trăiește așa cum o vede el, un copil.

Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.

Câteva capitole m-au impresionat prin brutalitatea lor - cum ar fi capitolul unde se aduc fructe exotice la un magazin și oamenii devin niște brute, călcându-se în picioare, zbierând unii la alții și vandalizând magazinul, totul pentru o plasă de mandarine. Un alt capitol ce m-a făcut să mă cutremur a fost despre cum un copil este încolțit de alții nouă, care au cărămizi, răngi, cuțite, și sunt mai mult decât gata să-l omoare pe  băiat. Au fost și câteva capitole ce au urmărit niște evenimente extreme, și pe parcursul acestora m-am întrebat dacă volumul pe care-l citesc e doar ficțiune, sau are și elemente de fantastic.

În ceea ce privește personajele, pe toate le vedem prin ochii protagonistului, cert este că Regele alb nu e o carte despre indivizi, ci despre tipologii umane. Avem profesori zbiri, directori care se îmbată cu propria putere, muncitori ce terorizează copii și-i pun pe aceștia să le facă munca, dar și copii brute, care dau dovadă de un comportament agresiv și tiranic. Totuși, un loc aparte în roman îl ocupă familia protagonistului, membrii acesteia fiind conturați treptat și pe sărite pe parcursul poveștii, dar ajungi să ai o imagine clară despre ce fel de oameni sunt. Dzsata e doar un băiat ce nu iese cu nimic în evidență, și vede lumea prin ochii lui de copil. Mama sa, deși Dzsata nu spune nimic rău despre ea, mi s-a părut a fi o femeie egoistă și crudă, și nu de puține ori nu am rezonat cu felul în care își tratează fiul. Tatăl, absent, e ridicat la rang de sfânt, și mi-ar fi plăcut ca acest personaj să fie dezvoltat ceva mai mult. Am apreciat și cum îi vede Dzsata pe bunicii săi - bunicul, secretar de partid, un bătrân energic, dar sever, și bunica, o femeie tăcută și pe alocuri ipohondră.

Regele alb de Gyorgy Dragoman nu e un roman ușor de digerat, prezentând perspectiva unui copil de 12 ani despre România anilor 80, așa cum o vede și trăiește un copil. Dacă vă pasionează subiectul, vă recomand acest volum.