Volumul, scris sub forma unor povestiri, nu neapărat în ordine cronologică, invită cititorul într-o lume demult apusă, trăită și văzută prin ochii protagonistului. Este anul 1989 și acțiunea are loc în satul bănățean Variaș, și-l urmărim pe Goran, un adolescent ce nu iese cu nimic în evidență, dar care povestește, într-un fel absolut fascinant, despre oamenii, locurile și evenimentele ce i-au marcat ultimul an de școală generală. Variaș este un sat cu o populație pestriță: sârbi, șvabi, maghiari, români, aceștia conviețuind într-un echilibru pe care niciun fel de eveniment politic nu are cum să-l clatine. 

Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.

Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi.

Au fost câteva momente care mi-au plăcut în mod special: descrierea felului în care se desfășura o nuntă pe vremuri, de la oferirea invitației până la sfârșitul sindrofiei, micile secrete ale sătenilor, pe care autorul le introduce abil în povestire, oferind astfel o imagine amplă despre comunitate în sine, dar și relația pe care o aveau elevii cu profesorii și cum era privită școala în mediul rural în acele vremuri.

Cât privește personajele, dacă protagonistul este, de obicei, un observator abil și transmite fidel tot ce vede și aude, Slavko, cel mai bun prieten al său, m-a distrat de la început până la sfârșit. E un adevărat personaj tragi-comic și de fiecare dată când apărea în text eram extrem de curioasă ce tâmpenie mai face și ce prostie mai zice. 

Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care te imersează într-o lume demult pierdută, într-o perioadă neliniștită, dar pe care un copil o vede strict prin prisma lucrurilor ce-l înconjoară și a oamenilor care fac parte din viața lui. Vă recomand cu drag volumul dacă ați copilărit în anii 80-90 și nu numai și dacă sunteți curioși despre viziunea despre lume a unui copil de la țară, ce a crescut într-o comunitate multiculturală.