8/10

[Tre stelline e mezzo]

Ho faticato a comprendere i personaggi e ad apprezzarli per tutta la parte iniziale, ma la scrittura è indubbiamente magistrale e dopo aver letto la ciociara non mi aspettavo niente di diverso. Sicuramente a un certo punto verso la metà ne sono stata conquistata e ho proseguito la lettura molto più volentieri, tuttavia non riesco a dare quattro stelle piene perché avevo delle aspettative abbastanza alte.

L'aggettivo più appropriato che mi viene in mente per definire questo libro è "soffocante". Moravia ci getta nella nebbia di vite borghesi e comuni, ossessionate dalla speranza di cambiare, ma più cercano di farlo e più si ritrovano invischiate nella loro realtà quotidiana. La cosa più interessante è che per “cambiare” non si intende “migliorare”, se stessi o la propria condizione, ma cambiare a tutti i costi, e anzi tendendo verso quanto di più negativo è possibile; e, motore di tutto questo, è la logica del denaro, del lusso, della vita bella e facile.

C’è Carla, che rinnega se stessa, sposa il ricco amante della madre, perché per lei il cambiamento è poter avere una vita diversa da quella di sua madre, poter avere automobili, vestiti e cappellini alla moda.
C’è Michele, il classico tipo che “predica bene e razzola male”, che di fronte alle convenzioni comuni e a quello che ognuno “dovrebbe fare” o “dovrebbe provare” resta eternamente indifferente, e vagheggia di un mondo di sentimenti autentici, che prima chiama suo e poi non è capace di esprimere; Michele che, per cambiare, cerca di assassinare il futuro marito della sorella, perché gli sembra un’azione autentica, degna di quel mondo di cui vorrebbe fare parte ma che non riuscirà mai a raggiungere, un po’ perché non esiste, un po’ perché anche lui si fa allettare dal miraggio del denaro facile e del lavoro che Leo potrebbe procurargli.
C’è Mariagrazia, la madre, o meglio l’amante tradita: perché è sotto questa veste che lei si presenta e si ritrova, più che sotto quella di vedova e madre di due figli: probabilmente la causa del degrado di Carla e Michele è proprio lei, che non ha saputo esserci quando ne avevano bisogno, tutta presa nel compito di non lasciar scappare l’amante, e anzi costringendoli a prendersi cura di lei e del suo animo ferito; una donna fragile, che aspira soltanto a recuperare i rapporti ormai chiusi con Leo, e a “distinguersi” dagli altri in una ricchezza che non è più ricchezza di spirito, ma ricchezza materiale, tanto che vorrebbe essere invidiata e invece si ritrova ad invidiare chi viaggia in automobile e può permettersi gioielli costosi.
C’è Leo, quello coi soldi, le case, la macchina; e che proprio in virtù di questo, e dei suoi agganci, è abituato ad avere tutto facile, ed è convinto che la felicità sia tutta nel fare i propri comodi quando, dove e con chi gli pare. Non esita a chiedere a Carla di sposarlo solo per salvare i propri interessi economici. Insomma, è probabilmente il personaggio più odioso, ma probabilmente anche quello più semplice da capire.

E poi, c’è Lisa. Lisa che è forse l’unica che cerca di migliorare, ma non ha idea di come farlo, e per questo si illude di vedere in Michele quello che il ragazzo non è, in una ricerca continua di un amore puro che lei non è in grado di provare e lui non è in grado di darle. Ma almeno ci prova, cerca di rinnegare la sua vita passata nel tentativo (mal riuscito) di costruire qualcosa di nuovo e più vero.

Insomma, Moravia apre una finestra su un mondo ripugnante, fatto di menzogne, falsi sentimenti, interessi materiali, che è però così simile al nostro…

Una dintre cele mai greu de notat cărți. Pe de-o parte, stilul de a scrie este minunat - descrieri și expuneri care dau în teatru, fără a-și pierde din consistența de roman, construcții de personaje bine realizate. Observăm în fiecare caz două fețe ale fiecărui actor - modul de gândire și modul de acțiune, care de multe ori sunt diametral opuse:
-Michele este ”indiferentul” prin definiție - știe cum ar trebui să reacționeze, ce ar trebui să simtă și să gândească, însă în realitate nu se poate implica emoțional în nimic; este scârbit de șarada jucată de cei din jurul lui și e măștile pe care le poartă, nu vrea să fie altceva decât ceea ce este și ce simte (problema e că nu prea simte și nu prea știe ce este); și-ar dori să trăiască cu adevărat în loc să treacă prin viață neatins, să iubească, să poată fi afectat, însă nici în cele mai scandaloase situații nu reușește să se ambaleze, rămânând de un calm deplorabil.
- Carla este o fatalistă - plictisită de viața de până acum, este obsedată de ”viața nouă”pe care vreasă o înceapă . Nu știe totuși ce înseamnă asta sau ce își dorește cu adevărat; știe doar că, pentru a o lua de la capăt, trebuie să distrugă tot ceea ce a fost, printr-un proces simbolic cathartic în persoana lui Leo. Nu ține la el, nu vede niciun viitor împreună, dar își impune să meargă până la capăt pentru că vrea ”Să se sfârșească odată”, considerând acest gest ca un epilog potrivit pentru vechea ei viață. Povestea ei este o luptă continuă între dorința de a rămâne în familiar, în cunoscut, respectiv obsesia pentru a rade tot și a începe de la zero.
- Leo are un singur gând. Bine, două: 1. să se culce cu Carla. E o fată care arată bine, mult mai bine decât amanta lui (mama ei), îi stârnește ce trebuie, în consecință e imperios necesar să o aibă, mai degrabă pentru amorul propriu și dorința cuceririi unui trofeu decât pentru fată în sine. 2. să pună mâna pe vila lor pe un preț derizoriu, fără ca mama să se prindă de valoarea reală a acesteia. Deși se învârte între trei femei, singura lui grijă este propria persoană și satisfacerea celor mai de bază instincte și dorințe. Toate acțiunile lui, toate relațiile și modul de interacțiune cu ceilalți au un singur scop - să se autosatisfacă. Nimeni altcineva nu înseamnă pentru el mai mult decât mijloace de a-și atinge scopurile.
- Mariagraza, mama celor doi ”copii”- întruchiparea femeii-tip ”de modă veche”, teatrală, geloasă, cu foarte puține interese: ca Leo să îi fie fidel, ca Michele să se angajeze și Carla să se căsătorească, indiferent cu cine. Frizează ridicolul prin scene pentru a atrage atenția, neluând în calcul faptul că vârsta îi dă un aer și mai jalnic în astfel de circumstanțe.
- Lisa, prietena Marieigraza, preocupată, teoretic, cu găsirea dragostei pure, din tinerețe, îl ia pe Michele drept obiectul interesului ei. Nu ține, bineînțeles la el, însă se auto-flatează, creându-și imaginea de confidentă/ amantă/ mamă a lui. Singura ei țintă este să fie dorită, recurgând, de asemenea, la tertipuri ieftine și evidente.

Motivul scăderii scorului este, însă, subiectul romanului care este ieftin și neoriginal. Geloziile într-un cadru atât de strâns și relațiile scandaloase constituiau și constituie în continuare un subiect de bârfă atât de comun, încât încastrarea unor astfel de exemple pe hârtie nu suscită în niciun fel imaginația sau impredictibilul. Se pot prezice de la început modul de desfășurare a acțiunii și (lipsa de) întorsături ce pot apărea pe parcurs. Totuși, dacă se poate face abstracție de acest aspect, cartea merită citită pentru construcția narativă creată de către autor.