mihai_cristinam's reviews
561 reviews

 Tot ce s-a întâmplat la Auschwitz a fost greșit și revoltător. Nimeni nu merita o astfel de soartă, mai ales oamenii al căror singur motiv de a fi acolo era religia lor. A fost iadul pe pământ, dar cred că gemenii au avut parte de o experiență și mai traumatizantă sub "oblăduirea" doctorului Mengele.

"We lined up, side by side, on the concrete pltform. The smell hit me: a foul odor I had never smelled before. It reminded me of burned chicken feathers. (...) the stink was overpowering. It was as if you walked through it, around in it. It was everywhere and inescapable."

Eva Mozes s-a născut pe 31 ianuarie 1934 la Porţ, un sătuc aflat în apropeiere de granița cu Ungaria, în Regatul României, la vremea respectivă. Tatăl ei, Alexander, şi mama ei, Jaffa Mozes, erau fermieri și singura familie de evrei din sat. Eva avea trei surori: Edit, Aliz și sora ei geamănă Miriam.

"I refused to cry out in pain because I did not want to let the Nazis know they were hurting me. (...) We gave them our blood, our bodies, our pride, our dignity, and in turn, they let us live one more day."

În 1940, când Eva și Miriam aveau cinci ani, satul lor, împreună cu Transilvania de Nord, a fost luat înapoi de Ungaria, conform celui de-Al Doilea Premiu de la Viena. În primăvara anului 1944, după ocuparea Ungariei de către naziști, familia a fost transportată în ghetoul regional de la Somlyócsehi (astăzi zonă din Cehia) de la Szilágysomlyó (astăzi Şimleu Silvaniei aparținând României). În perioada petrecută în ghetou, familia a locuit în câmp deschis, pe terenul unei fabrici, în corturi construite din pături și cearceafuri. Câteva săptămâni mai târziu, au fost transportați în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

"At Auschwitz dying was so easy. Surviving was a full-time job."

După o călătorie de patru zile, în vagoane de vite, au ajuns la Auschwitz II - Birkenau. Un gardian SS s-a apropiat de mama Evei, în timpul selecției noilor sosiți, și le-a luat pe Eva și Miriam după ce le-au identificat ca fiind gemene. Fetele au petrecut următoarele nouă luni în acest lagăr fiind forțate să participe la experimentele conduse de doctorul SS Josef Mengele. Luni, miercuri și vineri, doctorii naziști le studiau pe ea și pe Miriam, ca și pe mulți alți gemeni, timp de șase până la opt ore pe zi. În zilele de marți, joi și sâmbătă, medicii le duceau la un laborator unde le analizau sângele și unde le injectau diferite substanțe pentru a vedea cum reacționează organismul.

La 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a eliberat Auschwitz. Eva și Miriam au fost printre cei aproximativ 180 de copii, majoritatea gemeni, care au reușit să supraviețuiască în lagăr. Mai întâi au fost trimiși la o mănăstire din Katowice, în Polonia, care era folosită ca orfelinat. După alte nouă luni au ajuns înapoi acasă, în Romînia, unde nu au mai gasit pe nimeni. După alți doi ani în care au stat în grija unei rude, la Cluj, au emigrat în Israel. Aici Miriam a devenit asistentă, iar Eva a început să lucreze pentru armată.

"Even though we had been liberated from the camps, we did not feel fred under the comunist rule, and we were still suffering for being Jewish. But it was not just the Jews who were being persecuted. Conditions were terrible for everyone."

În 1960, Eva s-a căsătorit cu Michael Kor, un supraviețuitor al Holocaustulut, și s-au mutat în Statele Unite. În 1965, Eva Kor a devenit cetățean american. Și-au crescut cei doi copii, Alexander și Rina, în Terre Haute, Indiana. În Terre Haute, Holocaustul a fost rar discutat, chiar și printre supraviețuitori. Era un subiect tabu, bine ascuns. Ea a avut numeroase probleme de sănătate despre care credea că erau rezultatul tratamentului și experimentelor ei de la Auschwitz. Sora ei, Miriam a avut probleme cu rinichii în urma acelorași experimente, rinichii acestuia nedezvoltându-se normal, dupa numeroasele injecții efectuate de Mengele. S-a întors la Auschwitz pentru prima dată în 1984.

"Coming from Tel Aviv to Terre Haute was like landing on the moon. I knew nothing about life in the U.S., spoke no english and thought everyone was rich."

În aprilie 1978, Eva a început să câștige respect - în comunitatea ei și în întreaga lume - după ce a fost intervievată de două ori, în timp ce miniseria NBC "Holocaust", cu Meryl Streep și James Woods în rolurile principale, a fost difuzată. În același an, ea și Miriam, care încă locuia în Israel, au început să ia legătura cu alți supraviețuitori ai experimentelor. În 1984, Eva a fondat CANDLES ("Childrens of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors"), o organizație a cărei președinte a fost până la moartea ei.

"One day, our math book contain this problem: if you had five jews and you killed three jews, how many jews would be left?"

Un film documentar, Eva: A-7063, a avut premiera pe 5 aprilie 2018, la Universitatea Butler din Indianapolis. Este povestit de Ed Asner și conține interviuri cu Elliott Gould, mai mulți istorici ai Holocaustului și oameni din viața Evei.

Eva Kor a ajuns la concluzia, ca adult, că pentru ca ea să se vindece, trebuie să-i ierte pe toți care au rănit-o în lagăr. Nu toată lumea a fost de acord cu decizia ei de a ierta, dar a simțit că era cel mai bine pentru ea și lucrul potrivit de făcut.

"I hope, in some small way, to send the world a message of forgiveness: a message of peace, a message of hope, e message of healing. Let there be no more wars, no more experiments without informed consent, no more gas chambers, no more bombs, no more hatred, no more killing, no more Auschwitzes."

Pe 4 iulie 2019, Eva a murit în Cracovia, în Polonia, însoțind un grup al organizației CANDLES aflat într-o excursie educațională la Auschwitz. Ea avea 85 de ani și făcea călătoria anual pentru a împărtăși experiențele ei din copilărie și pentru a oferi tururi din perspectiva ei ca supraviețuitor.

Povești ca ale ei, sfâșietoare și revoltătoare, ne reamintesc că trecutul nu trebuie să fie uitat, că Holocaustul nu trebuie să se repete. Pentru asta, pentru curajul și disponibilitatea ei de a spune lumii povestea, de a-și deschide inima și de a-și aminti astfel de momente traumatizante, o admir. O admir pe ea și pe toți ca ea care au ajuns în acel iad, care au supraviețuit și care nu și-au pierdut speranța, oameni care au continuat să vadă binele din lume. 

 Ce cuvinte mai pot să spun despre acest roman magnific? Niciodată nu am râs și plâns atât de mult în timp ce citeam un roman. Nu, nu-i adevărat. Am plâns mai mult când am citit "Între două fronturi", cartea Oanei David. Virginia Grimaldi este un romancier francez, care are la activ câteva romane de succes și o prezență destul de persistentă în spațiul literar francofon.

Deși eu sunt romantică și visătoare, de cele mai multe ori viața nu este așa. Problemele pe care le întâmpinăm în viața ne învață despre răbdare, compasiune, maturizare și mulțumire. Pauline se pomenește în fața unei drame: divorțul de Ben, bărbatul iubit, pe care-l considera jumătatea sa. Ea încearcă să înțeleagă unde a greșit și de ce căsnicia ei a eșuat. Soluția pe care ea o găsește, ca ultim efort, de a-și recâștiga soțul este prin scrierea unor scrisori care să-i amintească soțului ei momentele frumoase petrecute împreună. Depănându-și propriile amintiri aceasta s-a detașat și a reușit să își regândească stilul de viață și să identifice erorile care au erodat piatra de temelie a căsniciei sale.

,,Dacă nu se termină așa cum vrem nu înseamnă că se termină rău".

Romanul este fluent, bine construit, foarte ușor de lecturat, cu replici haioase, cu personaje care, fiecare în parte, își duc istoria în spate. Toate acestea fac din lectură o experiență emoțională. Au fost pasaje care mi-au adus zâmbetul pe buze, cu replici delicioase, și pasaje care m-au întristat, amintindu-mi de faptul că suntem responsabili de dramele pe care le trăim, căci fiecare își construiește propriul destin prin deciziile pe care le ia, la un moment dat.

Virginie Grimaldi este o naratoarea precum rar am întâlnit. Reușește să construiască personaje umane, să le ofere un punct valid de vedere, astfel încât cititorul poate deveni părtaș și să poate simții emoțiile, să rezoneze sau să fie scandalizat de o atitudine sau alta. Modul în care autoarea abordează subiectul abandonului și felul în care ne este descrisă disperarea Paulinei dă o sensibilitate aparte romanului. Tema este una dureroasă, dar cartea este rațională și fără exagerări de dragul unui happy end... deși eu una mi-aș fi dorit un final fericit pentru protagoniști.

Este un roman în care se împletesc trăirile și emoțiile cu stările firești, uzuale, cu durerea pe care și noi o putem încerca în raport cu persoanele dragi. Este un roman al pierderilor asumate, al maturizării și al reconectării relațiilor de familie. 

 Bernhard Schlink este un jurist și scriitor german. A devenit judecător la Curtea Constituțională a statului federal Renania de Nord-Westfalia în 1988 și este profesor de drept public și filozofie a dreptului la Universitatea Humboldt din Berlin, din ianuarie 2006.

Cariera sa de scriitor a început cu mai multe romane polițiste avându-l ca personaj principal pe Selb (cuvântul german pentru „sine”). În 1995 a publicat "Cititorul" ("Der Vorleser"), un roman parțial autobiografic. Cartea a devenit un bestseller atât în Germania, cât și în Statele Unite, și a fost tradusă în 39 de limbi. A fost prima carte germană care a ajuns pe primul loc în lista de bestselleruri din New York Times.

Există câteva cărți despre care știi că vor rămâne cu tine pentru totdeauna, iar "Cititorul" de Bernhard Schlink este cu siguranță una dintre ele. A fost un roman foarte apreciat de critici, câștigând Premiul Fisk Fiction al Boston Book Review și merită toate laudele primite.

Holocaustul este un subiect dificil, deși mulți autori au ales să scrie cărți despre această perioadă. Povestea începe în lumea adolescentină a lui Michael Berg, în vârstă de 15 ani, care se recuperează după o vară în care a avut hepatită. El începe o relație cu Hanna, o femeie mult mai în vârstă pe care o întâlnește întâmplător. Prima parte a romanului, neatinsă de umbra războiului recent sau a trecutului tulburat și periculos al Germaniei, tratează relația lui Michael cu Hanna și micile temeri și griji care pot deveni mari probleme. 

În a doua parte, tonul s-a schimbat considerabil. Michael, acum student la drept, participă la procesul unde sunt judecate câteva femei gardian din lagărele de concentrare naziste. Spre șocul lui, una dintre ele este Hanna, care fusese gardian la Auschwitz. Aici observăm Holocaustul din perspectiva responsabilității morale. Deși există o atitudine conform căreia omul devine indiferent în fața ororii dacă este expus la ea pe termen lung, carte examinează detalii și mai dureroase: cine a fost de vină, cum trăim cu suferința, cum se poate ispăși unul dntre vinovați și, mai ales, ce trebuie să facă următoarea generație.

În multe privințe, Hanna era nevinovată și, totuși, devine evident că trăia în fiecare zi cu o vinovăție teribilă. Michael a fost o victimă a acțiunilor ei și, totuși, și el este vinovat prin asociere. Cititorul este Michael, care i-a citit Hannei în prima parte a relației. Cea care "citește" este Hanna, singură, în închisoare, care încearcă să afle mai multe detalii despre experiențele deținuților din lagărele de concentrare. Mi-a plăcut să văd că autorul a ales să pomenească multe dintre romanele pe care eu le-am citit, printre care și jurnalul din închisoare a lui Rudolf Hoss. 

Cititorul suntem și noi. titlul ne arată cu degetul, pentru că acum avem cunoștințele, dar ce ar trebui să facem cu ele? Dacă tot ce este nevoie pentru ca răul să învingă este ca binele să tacă, atunci cât de nevinovat este fiecare dintre noi? Cum putem face față vinovăției ulterioare? Există atât de multe straturi în acest roman subtil și complex. Dacă avem o responsabilitate față de trecut este să învățăm din el.

Autorul a surprins extraordinar diferitele stări emoționale ale Hannei, fără ca ea să spună multe. Maturitatea lui Michael poate fi simțită în cele trei etape diferite ale vieții. Când vine vorba de subiectele pe care le abordează cartea, acestea sunt multe, de la relația tabu, crimele Holocaustului și crimele împotriva umanității, rușinea analfabetismului și la cât de mult poate spune o persoană că îi cunoaște pe alții pentru a fi apoi șocat că, de fapt, nu a cunoscut-o deloc. Sunt multe lucruri pe care această poveste le spune fără a fi nevoie să intri în detalii plictisitoare. Loved it!

Cartea a fost ecranizată în 2008, avându-i pe Kate Winslet, Ralph Fiennes și David Kross în rolurile principale. 

 Pentru mine a fost primul roman scris de Balzac pe care l-am citit. Mereu am fugit de el ca autor din cauza descrierilor lungi pentru care știu că este faimos. Este un lucru pe care l-am deprins în școală când țoti profesorii spuneau despre "descrierile de cinci pagini ale lui Balzac". Totuși, am ramas plăcut surprinsă.

Se pare că Balzac a fost obsedat de sentimente în această poveste. Crezi că aceste sentimente nu pot coexista într-o singură persoană, în același timp și în aceeași situație, dar pur și simplu o fac, deoarece toți suntem ființe complicate. Uneori nu pot face nicio legătură între sentimentele pe care încearcă să le descrie. Ele pot fi mai complicate, dar pur și simplu nu par să adauge nicio valoare pentru mine ca cititor. Zeci de pagini ar putea fi eliminate, Pe lângă redundanță, unele părți au fost pur si simplu ridicole cu logica poveștii.

Acesta este un roman mai ales pentru femei (și bărbații pot citi, dar numai dacă vor să intre în această lume feminină). Balzac a scris acest roman concentrându-se, în mod special, asupra sentimentelor, gândurilor și vieții unei singure femei, precum și asupra deciziilor pe care le ia confruntându-se cu diverse dileme emoționale care îi afectează viața.

"Adeseori tinerele fete, își crează imagini mărețe, fermecătoare, chipuri cu total ideale, și își făuresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume; apoi naive, ele atribuie unui oarecare desăvârșirile pe care le-au visat și se încred în el; și astfel iubesc în bărbatul ce și-l aleg această făptură imaginară; dar mai târziu, când e prea târziu să se mai smulgă din nenorocire, înșelătoarea aparență pe care au înfrumusețat-o, primul lor idol, în sfârșit, se schimbă într-un schelet odios."

Balzac decide să facă un salt în timp ori de câte ori se termină un capitol. Aproape fiecare capitol începe cu descrierea locurilor sau a naturii și abia apoi încearcă să ne facă să înțelegem ce s-a întâmplat între timp. Totuși, uneori nu înțelegeam ce s-a întâmplat în aceste salturi de timp, dar asta este și din cauza modului în care autorul a scris acest roman. Cartea a fost scrisă de-a lungul a 13 ani, iar asta se vede în stilul autorului, în modul de a scrie și în modul de a exprima acțiunea.

Acum trăim într-o nouă eră, dar, în unele aspecte, nu ne-am schimbat cu mult față de, de exemplu, secolul al XIX-lea. Mai ales în ceea ce privește relațiile umane. Puteți observa asemănări considerabile între ceea ce a simțit un tânăr când o femeie frumoasă a intrat într-o sală, la o petrecere, în epoca napoleoniană în secolul al XIX-lea, și ceea ce se simte și astăzi, probabil, un tânăr atnci când vede o domnișoară care îi place.

A fost o lectură interesanta. Deși are doar puțin peste 200 de pagini, prima parte a romanului a fost efectiv un chin pentru mine. Am avut tendința de a renunța, de mai multe ori, la roman, dar nu am vrut să cedez :). Partea a doua a avut mai mult dialog, mai multă acțiune, dar uneori personajele au apărut din neant, au fost slab conturate și acțiunea nu a avut cap sau coadă. Personal, am notat cartea cu 3.5 stele. Jumătatea de stelută în plus a venit pentru modul în care Balzac s-a jucat cu karma la finalul romanului. (less) 

 Preparați un ceai, așezați-va înlocul preferat și bucurați-vă de descrierile vii ale vieții lui Lakshmi, cel mai solicitat artist henna din vibrantul Jaipur al anilor 1950. Bineînțeles că am căutat orașul pe Google și am fost uimită de frumosul oraș a cărui arhitectură este vopsită într-o nuanță roz pal, ceea ce înseamnă ospitalitate, în cultura lor, de aici si numele de Orașul Roz.

De mai bine de cinci mii de ani, arta complicată cu henna a fost folosită pentru a împodobi corpul pentru a celebra, pentru a aduce norocul și fericirea, cei mai talentați artiști producând o vopsea vibrantă și profundă, care va dura mai mult pe piele, de obicei de la una până la două săptămâni.

La 17 ani, Lakshmi a evadat dintr-o căsnicie abuzivă. Inițian în Agra și după în Jaipur, a avut la ea doar abilitățile ei de a desena modele unice cu henna și abilitățile ei de tămăduire a bolilor prin intermediul plantelor medicinale. A muncit din greu pentru a deveni cel mai solicitat artist de henna printre cei bogați, păstrându-și cu sfințenie secretele față de ei. Până la urma, demnitatea unei femei este cel mai de preț bun pe care îl are.

“In India, individual shame did not exist. Humiliation spread, as easily as oil on wax paper, to the entire family, even to distant cousins, uncles, aunts, nieces and nephews. The rumormongers made sure of that. Blame lay heavily in my chest. Had I not deserted my marriage, Radha would not have suffered so much, and Maa and Pitaji would not have been so powerless against an entire village.”

Independența îi este amenințată atunci când soțul ei o găsește și când viața îi este dată peste cap de apariția unei surori de a cărei existență nu știa - Radha. Lakshmi este puternică și ambițioasă, iar conversațiile pe care le poartă cu clienții ei arată cât de inteligentă este și cum are tot viitorul planificat, astfel încât să scape de sărăcie și de viața pe care o duce.

Mi-a plăcut să citesc acest roman, am savurat fiecare pagină. Aceasta oferă cititorilor povestea Hennei, o explicație a sistemului de caste din India și rețete, făcând din experiența lecturii cărții una nu numai captivantă, ci și educativă. Personajul meu preferat a fost Malik și pot spune că am detestat-o pe Radhna.

Romanul va fi ecranizat undeva în 2023, având-o pe Freida Pinto ("Slumdog millionaire") în rolul lui Lakshmi, aceasta fiind și producătorul filmului.

“What independence had changed was our people. You could see it in the way they stood, chests puffed, as if they could finally allow themselves to breathe. You saw it in the way they walked—purposefully, pridefully—to their temples. The way they haggled—more boldly than before—with the vendors in the bazaar.”

Autoarea, Alka Joshi, a scris această carte pentru mama ei, care a avut o căsătorie aranjată la vârsta de 18 ani și trei copii până la vârsta de 22 de ani - fără să aibă ocazia să aleagă sau nu aceste lucruri pentru ea însăși. Astfel, prin intermediul acestui roman, autoarea și-a reimaginat viața - ca și cum mama ei ar fi fost liberă și ar fi avut posibilitatea de a-și alege destinul. Puteți citi un interviu foarte fain acordat de aitoare site-ului Cover Stories.

Este prima carte din trilogie. Următorul roman va sări în timp 12 ani și va spune povestea lui Malik - cel care o ajută pe Lakshmi, iar cel de-al treilea va fi la o distanță de 18 ani și va spune povestea Radhnei. Abia aștept să continui călătoria! Cartea a doua a fost lansată pe 22 iunie 2021 și se intitulează "The Secret Keeper of Jaipur".

Mulțumesc fetelor mele, Ana și Cristina, pentru că m-ați însoțit în această călătorie exotică și că ați fost my buddy readers :). 

 "For a murderer, my friend, is more conceited than any creature on this earth. A murderer is always more clever than anyone else- no one will ever suspect him or her- the police will be utterly baffled."

Am citit multe dintre numeroasele mistere ale lui Poirot, nu știu dacă pe toate, și am observat că nu există niciun model, în afara unui cadru idilic și confortabil, de cele mai mult ori. Fiecare mister, suspect de crimă, fiecare final... toate sunt unice și asta îmi place la nebunie. În general, când citești multe cărți ale unui singur autor, unele lucruri devin previzibile, dar aici niciodată nu știi la ce să te aștepți.

Singurul lucru pe care l-am învățat după ce am citit cărțile Agathei Christie este că așteaptă-te la neașteptat și totuși nu vei ghici cât de șocant poate fi! Acesta este ultimul mister din seria aventurilor lui Hercule Poirot și aș recomanda să citiți prima carte din această serie - "Misterioasa afacere de la Styles" înainte de citi această carte, deoarece ambele mistere au loc la conacul Styles și există mici referiri la prima carte.

În ultimul său caz, Poirot se întoarce acolo unde a început totul, la Styles. Aici, un Poirot bătrân și bolnav fizic încearcă să rezolve cea mai mare provocare a carierei sale: trebuie să conecteze o crimă, care pare a fi unică, cu o serie de crime. Criminalul este atât de viclean, dar existența lui este necunoscută tuturor, cu excepția lui Poirot. Poirot și Hastings se reunesc, în acest ultim caz, pentru a-l prinde pe X, care este inteligent și sadic, așa cum poate fi orice criminal. Există un amestec de personaje drăguțe care te fac să ai încredere în ele, dar te și îndoiești de ele, în același timp. 

Ca de obicei, Agatha Christie a făcut o treabă minunată, atât atunci când a construit misterul, cât și atunci când a oferit personajelor din povestea ei profunzime. În loc să fie doar piese ale puzzle-ului misterios, toți au apărut ca personaje independente, cu propriile lor agende, speranțe și aspirații. Finalul este atât de ingenios, dar atât de complicat, a trebuit doar să stau și să diger totul. 

Trebuie să încep prin a spune că nu este genul de roman pe care l-aș fi ales eu, în mod normal. Literatura fantastică nu a fost niciodată favorita mea, dar am citit atâtea recenzii pozitive despre roman încât am zis că trebuie să-l citesc și eu. A fost o călătorie unică și nu regeret nici măcar un moment.

Acțiunea cărții îmbină perfect trecutul cu prezentul, realitatea cu fantasticul conturând o poveste fantastică minunată, făcând cititorul să se întrebe ce este real și ce este fantezie.

„Nopțile ca nopțile, dar nici ziua nu se mai despărțeau, erau doar ei și acest pat, care-i făcea continuu să se dorească. Între perne și mătăsuri, prin dantela cearșafului, se căutau disperați, ca și cum ar fi fost ultima ocazie de a fi împreună. Nici sărutările nu mai erau ca-nainte, ci despărțiri tragice.[...] Erau guri rupte de foame, fluide venite dintr-o erupție ucigașă.”

Flori este doat o adolescentă care se află la cumpăna dintre clasa a 12-a și începutul facultății. Situația de acasă este una des întâlnită în societatea romanăească, parinții fiind divorțați, tatăl fiind absent și centrat pe propria lui persoană, dar iubitor, iar mamă recăsătorită li plecată în afara țării. Ea realiează, la un moment dat, că are puterea de a se întelege anumite elemente și de a percepe anumite vibrații.

Acțiunea se transformă ușor, toate detaliile încep să se așeze și să capete logică. Povestea tâmplarului care fabrica paturile se împletește cu cea a roșcovilor, ne aduce în atenție povestea librarului, dar și a pianistului. Acțiunea ocilează între diferite epoci și prezent - unde o molimă s-a abătut asupra omenirii.

Imaginatțe, umor, descrieri ale străzilor cunoscute din București, mister, un scris placut, o lectura care te atrage și care te face să nu lași cartea din mână. Mi-a plăcut mult conceptul paturilor oculte și povestea lor. Niciun mister nu a rămas neexplicat, iar finalul m-a făcut să zâmbesc pentru că... nu l-am văzut venind. Este o carte ideală în care să te pierzi câteva ore.