Cinci bărbați epuizați după măcelul care a aut loc în timpul bătăliei de la Somme iau decizia drastică de a se împușca în mână. Fiecare bărbat este găsit vinovat de către curtea marțială și, în loc să fie aliniați în față unui pluton de execuție, sunt condamnați să fie abandonați noaptea, cu mâinile legate, între tranșee. Oficial, cei cinci soldați francezi au fost uciși în luptă. Neoficial, în haosul războiului nu sunt detalii despre soldați.

Mathilde Donnay este țintuită într-un scaun cu rotile după un accident din copilărie și, în același timp, logodită cu unul dintre cei cinci soldați care au fost uciși după condamnare. Este convinsă că Manech, iubitul ei, est încă în viață și își propune să descopere adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în acea noapte. În consecință, cartea nu este cu adevărat o poveste de război, ci mai degrabă una despre determinarea și hotărârea a unei tinere femei de a-și regăsi iubitul.

Romanul a fost scris inițial în franceză, înainte de a fi tradus în engleză, conține o distribuție mare de personaje, fiecare personaj completând povestea, ca un puzzle. Ca cititor, trebuie să fii concentrat ca să poți înțelege povestea și să reții toate personajele. Cu toate acestea, în ciuda naturii complexe a intrigii, acesta merge într-un ritm decent.

Noroiul și frica care au pătruns în tranșeele din Franța pătrund și în acest roman. Cititorii pot înțelege de ce câțiva soldați au crezut că împușcarea în mână ar putea fi biletul lor de a ieși din nebunie. În timp ce Mathilde le urmărește poveștile și le întâlnește familiile și prietenii, ea ne arată că amintirile care există după astfel de evenimente care schimbă viața nu sunt întotdeauna demne de încredere.

Amintirile soldaților care au asistat la ororile de pe câmpul de luptă sunt destul de grafice, la fel ca și efectele psihologice. Este de apreciat rezistența oamenilor care trebuie să lupte ca să-și reconstruiască viața după ce au fost martorii unor evenimente care le-au schimbat viața iremediabil.

După cum sa spus anterior, există o distribuție mare de personaje, dintre care unele, precum Tina și Celestine, sunt memorabile, dar greutatea cărții este pe umerii Mathildei și aici am câteva nemulțumiri minore. Pur și simplu nu m-am putut decide dacă să o admir sau o critic. Uneori am găsit-o curajoasă și simpatică, alteori exigentă și răsfățată, dar cred că oricine poate admira determinarea ei, ținând cont de handicapul pe care-l avea. Cartea este bine scrisă, relaxantă, scrisă de un autor despre care nu știam nimic anterior.