Scan barcode
A review by dorinlazar
Călători români privind pe fereastra trenului by Radu Mârza
2.0
Din păcate, autorul nu are un plan foarte clar despre ce ar vrea să scrie. Uneori face divagații interesante, mai interesante decât subiectul pe care îl abordează. Alteori, rescrie cu cuvintele lui pasaje pe care tocmai le-a inclus în propria-i carte. Nu e ca și cum are o bogăție deosebită de surse - are de fapt foarte puține surse pe care să le comenteze, semn că a trebuit să facă un efort deosebit pentru a umple aproape 200 de pagini. Are o introducere lungă (foarte lungă, comparativ cu restul conținutului) și o încheiere cu concluzii, însă în ambele e confuz în legătură cu tema cărții pe care o scrie.
Pasajele pe care le tratează sunt, uneori, interesante. Din când în când, mai adaugă un pic de culoare unei epoci despre care suntem prea puțin informați. Unele citate sunt chiar simpatice. Din păcate, lipsa de consecvență, absența unui plan evident ne face să ne simțim ca și cum navigăm în literatura veche în căutarea cuvântului „tren”.
Subiectul poate fi interesant, chiar dacă aici e abordat nesatisfăcător. Nu o recomand, cred că o privire la final pentru sursele folosite ar fi mai utilă și mai interesantă decât cartea însăși. Dar, pe alocuri, poate fi interesantă. Dacă cineva vă închide la închisoare cu o singură carte la dispoziție, nu e neapărat cea mai rea opțiune. Dar asta nu e suficient, cred eu.
TL;DR: subiect interesant dar cu prea puțină substanță, abordare plicticoasă.