Take a photo of a barcode or cover
A review by ancairofte
Heart Bones: Despre agonia unor inimi frânte by Colleen Hoover
3.0
„Heart Bones” - Colleen Hoover
În ultima perioadă mi-am dorit să citesc cât mai multe cărți scrise de Colleen Hoover, iar pentru luna februarie, luna iubirii am ales această carte.
Ador stilul de a scrie a lui CoHo, cărțile ei fiind ușor de lecturat, perfecte pentru momente în care vrei să te relaxezi sau dacă ești în „reading slump”. Tot ce am citit până acum de la această autoare, mi-a plăcut. De data aceasta am rămas puțin dezamăgită.
Povestea este una minunată, cu un potențial enorm, însă a fost foarte slab dezvoltată. Cartea începe direct în acțiune, unde Beyah își găsește mama moartă, de o supradoză de droguri.
Pe langă faptul că toata viața ei a încercat să fie diferită față de mama sa, o toxicomană înrăită, aceasta se pune în fața faptului împlinit, în care va trebui să facă lucrul pe care nu voia să îl facă vreodată: să îl sune pe tatăl său și să îi propună să locuiască alaturi de el și de noua sa familie pe perioada verii, fără să îi spună că a rămas orfană de mamă, purtând cu ea acest secret.
Beyah este doar rezultatul unei aventuri de o noapte, motiv pentru care ea crede că se va simți străină alături de mama vitregă și de noua ei soră, dar își propune să reziste până va pleca la colegiu, unde a obținut o bursă de merit.
Pentru a ajunge la casa tatălui, acestia se urcă pe un feribot, de unde Beyah se pierde în splendoarea peisajului. Liniștea îi este distrusă de un băiat care îi facea poze și o face să se simtă inconfortabil, om pe care speră că nu îl va vedea vreodată. Ce să vezi, destinul face ca ei doi să se întâlnească cum nu s-ar putea aștepta cineva. Băiatul, pe numele lui Samson, este prietenul iubitului surorii sale vitrege, un baiat cu atat de multe secrete pe câte avea Beyah.
Sara este foarte încântată că va petrece timp cu noua sa soră și decide că ceea ce ar avea nevoie Beyah este de o aventură de o vară, așa că încearcă în fel și chip să o cupleze cu Samson. Dar Samson nu se lasă așa ușor cucerit, nefiind dispus să își împărtășească secretele. Totuși, i se aprind călcâiele dupa Beyah și de acolo începe toata povestea lor, poveste care ascunde secrete de neimaginat, secrete care ne-ar zbârli și nouă părul de pe mâini. Să fie oare cei doi atât de diferiți? Se vor regăsi?
A fost si o poveste trasă de păr, grăbită pe alocuri, de parcă autoarea voia să o termine mai repede. Mi-aș fi dorit să dezvolte mai mult subiectul, să dezvolte ceea ce simțeau personajele, ce i-a determinat să facă anumite lucruri, altfel rămâne o poveste cam nerealistă, și dacă o veți citi, veți înțelege de ce spun acest lucru. Și încă un mic lucru, pentru o fată care a trecut prin multe lucruri oribile, s-a conformat mult prea repede noului stil de viață.
Per total este o carte bunicică, asta dacă nu analizezi prea mult acțiunile personajelor, este o carte care te prinde de la început și pe care nu o poți lăsa din mână.