You need to sign in or sign up before continuing.

A review by dorinlazar
Identitatea românească: felul de a fi român de-a lungul timpului by Ioan Aurel Pop

1.0

În primul rând, cartea nu este despre subiectul din subtitlu - cartea de față e doar o colecție de eseuri și introduceri la diverse cărți în care Ioan Aurel Pop se ceartă cu nemesis-ul lui, Lucian Boia. Nu e o abordare științifică, nu e nici o abordare consecventă, bine structurată. Este un talmeș-balmeș de idei destul de lipsite de curaj. Nu neapărat greșite - de fapt, dacă e să remarc ceva, e cât de mult evită în a se angaja pe o cale pe care o cunoaște ca fiind compromițătoare. IAP ar vrea să fie un fascist, dar știe că aia dă rău, ar vrea să fie un naționalist, dar divaghează atât de mult încât nici asta nu o argumentează foarte bine.

E o carte plictisitoare, spre deosebire de cele ale nemesisului lui; cumva, și IAP se prinde de lucrul ăsta; îl aduce în sprijinul său pe Alexis de Tocqueville, cu un citat despre cum cei care spun falsuri clar exprimate au câștig de cauză în fața adevărului care e prea complex.

Dar nu e problema că adevărul e prea complex, ci că autorul e un rău comunicator, și un individ leneș prin excelență. Cum ziceam, nu există un plan bun, nu are o teză, nu reprezintă corect ideea din titlu. E o lucrare mincinoasă, dar ce am putea aștepta de la cineva ca el?