„În Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.“ Ceea ce urmează în roman contrazice această imagine. Timpul este viclean, răbdarea nu e decât o formă de acumulare pentru o nouă criză. La sfârşit, când drama Moromeţilor este narată şi, prin ea, imaginea vieţii liniştite spulberată, prozatorul revine asupra notaţiei de început: „Timpul nu mai avea răbdare.“ Este una dintre multele imagini ale simetriei în literatura lui Marin Preda, plină de evoluţii închise, de ample mişcări în cerc, şi vrea să dea o idee despre rotaţia procesuală a vieţii după o lege statornică şi misterioasă care acţionează şi în natură. Chiar demersul epic se înscrie în fatalitatea acestei repetiţii.


De cartea asta simt ca imi era cel mai frică - dar am spus sa las prejudecățile deoparte si sa adopt un punct de vedere cat mai obiectiv. Pana la urma e bine sa începi cu ceea ce nu iti place ~ iar cartea a fost mai bună decât ma așteptam.=))
Dacă nu iei totul prea în serios si încerci sa te gândești mai des la bac te descurci.
*A ajutat probabil si faptul ca am citit-o in tandem cu Anna.