Seneca este probabil unul din cele mai interesante personaje din imperiul roman timpuriu - un aristocrat bogat din Baetis care este din multe puncte de vedere precursorul lui Optimum Princeps, Marcus Ulpius Traianus. Un filosof stoic par-excellence - care ne arată cum s-a adaptat filosofia stoică la aristocrația romană.

Scrisorile către Luciliu sunt niște scrisori trimise (de la Roma) către guvernatorul Siciliei, un fost epicurean pe care Seneca pare că îl mentorează. În felul acesta vedem „la lucru” o relație de mentorat - ce înseamnă, cum funcționează - și vedem filosofia stoică la lucru. Chiar dacă Seneca e un stoic aparte - un pic departe de stoicismul lui Epictet, sever și pesimist - Seneca e unul din cei mai bogați oameni din lume, care-și ia libertăți în legătură cu partea aplicată a stoicismului. Și e ok.

Scrisorile către Luciliu se citesc lent pentru că sunt, până la urmă, 140 de eseuri pe niște teme grele care cer suficient de multe cunoștințe anterioare. Este însă o bună carte introductivă - dar nu e o carte care să se citească dintr-o singură răsuflare într-o după-amiază. Dacă lui Marcus Aurelius i-am reproșat deepity-urile, astea nu mai sunt atât de prezente la Seneca - nu mai mult decât ar fi într-o carte motivațională. Și chiar dacă Scrisorile ar putea fi considerate o carte motivațională, și în multe feluri este, dacă înțelegi un pic contextul personajului îți dai seama că e mai puțin motivațională, și mai degrabă o colecție de sfaturi ale unui mentor către un elev. Și capătă un pic mai mult sens.

Este o carte interesantă, iar traducerea românească făcută la Humanitas este și ea excelentă.