„Vai, de ce oare omul se poate lăuda cu o sensibilitate mai înaltă decât a animalului, căci ea nu face decât să-i înrobească şi mai tare nervii. Dacă impulsurile noastre s-ar mărgini doar la foame, sete şi dorinţă, am putea fi aproape liberi; dar aşa, ne tulbură chiar şi o adiere de vânt, un cuvânt întâmplător sau imaginile pe care acest cuvânt ni le deşteaptă.”

„Un vis ne otrăveşte când dormim,
Un gând ne pângăreşte apoi trezirea,
Totuna-i ce simţim sau ce gândim,
De plângem sau de ştim ce-i bucuria.
Oricâtă bucurie sau dureri
Ne-aşteaptă, fără capăt e cărarea
Şi Mâine pentru om nu-i ce-a fost Ieri
E veşnică pe lume doar schimbarea.”
(P.B. Shelley, Nestatornicie, în P.B. Shelley, Prometeu descătuşat şi alte poeme, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965. Traducere de Petre Solomon).”