Kweku este tatăl a patru copii, chirurg strălucit, soț iubitor și apoi - nimic. Decide să fugă, să-și abandoneze rolurile. La 16 ani după ce a părăsit orașul Boston și familia, el moare brusc, lăsându-i pe toți cu prea multe lucruri nespuse. Deși, cel puțin în aparență, par familia ideală, cel puțin la început, în realitate comuicarea precară nu face decât șă îi distanțeze din ce în ce mai tare.

Această adunare întârziată - membrii unei familii odată apropiați - este completată cu revelații triste, lacrimi și povestiri a unor vremuri mai bune. Selasi tratează toate personajele în mod egal, fiecare dintre cei cinci supraviețuitori având propria lor poveste tragică, împletind poveștile suficient de strâns.

Personal, mi-a plăcut stilul lui Taiye Selasi. Fiecare scriitor este unic.

Toți au fost traumatizați, după cum se dovedește, nu numai prin faptul că tatăl lor i-a părăsit, ci și prin locul lor în societate și modul în care sunt (încă) constant marginalizați. Deși sunt o familie, sunt singuri, de fapt. Nu îmi amintesc să fi văzut o singură dată cuvântul „sunt”. Sunt incapabili să funcționeze normal.

Întreaga familie nu aparține societății căci sunt imigranți. Aparțin unei clase care se află între clase. Sunt sub colegii lor profesioniști, deși au aceleași cunoștiiințe și reușite și care, poate, sunt chiar mai buni decât colegii lor.

Aceasta a fost o carte foarte dureroasă pentru mine, dar aș citi-o din nou. Taiye Selasi este un autor de urmărit.