Naziști, refugiați, o dragoste pentru care merită să riști totul, boli fatale, momente intense de violență bruscă, reflecție mistică, descriere lirică, înțelegere a naturii umanității în general și a umanității completate de degradarea umană adusă de presiunea războiului. Atunci când am terminat cartea, am spus ceva de genul "whoa, grozavă carte, cum naiba nu am auzit de autorul ăsta până acum?!". 

Povestiri accesibile, personaje fin conturate și un sentiment de tristețe pentru criza contemporană a refugiaților din Europa. Un motiv pentru care îmi place să citesc romane din epoca celui de-al Doilea Război Mondial: servesc ca o reamintire a ceea ce s-a întâmplat, nu cu mult timp în urmă, și servește ca un avertisment că mugurii fascismului - o intoleranța sponsorizată - trebuie eliminată foarte repede, înainte să înflorească.

Un refugiat spune cea mai mare parte a poveștii unui alt refugiat (naratorul) pe care tocmai l-a întâlnit, căruia se oferă să-l ajute să evadeze din Lisabona în Statele Unite, după trei ani în cel de-Al Doilea Război Mondial. Erich Remarque scrie despre oameni buni în vremuri groaznice. Din păcate, Europa dintre războaiele mondiale i-a oferit material din belșug. 

Cititorul nu află niciodată numele real al personajelor principale, ceea ce este potrivit pentru că sunt refugiați și ca atare nu au nume așa cum considerăm noi ceilalți de la sine înțeles. Schwarz este numele dintr-un pașaport moștenit de la un refugiat pe moarte. Acesta întâlnește un străin, un alt refugiat, și îi spune că poate avea cele două bilete ale lui Schwarz, pe o navă care va pleca Statele Unite dacă va sta cu Schwarz toată noaptea. În acea noapte, Schwarz îi spune străinului povestea lui. Schwarz se teme că povestea va fi distorsionată în mintea lui pentru că este atât de importantă pentru el. El crede că numai spunând cuiva cu o oarecare distanță povestea și soția lui Schwarz, Helen, vor supraviețui timpului.

Aceasta a fost una dintre ultimele cărți ale lui Remarque, publicată în 1962, la 33 de ani după cea mai faimoasă lucrare a sa, "Pe frontul de vest nimic nou". O poveste despre exil și fuga, "Noapte la Lisabona" este o carte remarcabilă. Parțial autobiografie, parțial cronică a tuturor celor care au fugit de tirania nazistă după 1933. Mai mult decât atât, este o poveste remarcabilă prin faptul că atmosfera de frică și incertitudine este comunicată cititorului, iar el se trezește prins în micile detalii deplanificare a evadării și toate eforturile făcute de stat pentru a controla individul. Este ironic că singurul refugiu sigur pentru protagonist este, în cele din urmă, Legiunea Străină.

Cartea a intrat rapid în topul romanelor mere preferate, all times. Remarque este un autor a cărui scriitură te prinde în mreje și nu te lasă să scapi până nu întorci ultima pagină. Am fost cucerită de la început de modul lui facil de a scrie, de arta de a povesti și de modul în care a ales să spună povestea lui Schwarz.