Probabil că cea mai nefericită justificare pentru acest pretext de carte este că de fapt e manuscrisul unei alte persoane, și autoarea își face datoria de a-l transcrie fidel, cu toate problemele sale. Am înțeles chestia asta. Dar dacă eu primesc în manuscris această prostie de la Raluca Feher, și ea își pune ștreangul de gât lăsându-mi-l mie cu notița: „Să nu râzi :((” probabil că l-aș pune pe foc, ritualic, și aș povesti cum e experiența de a da foc unui top de 700 de foi scrise cu tâmpenii.

Ar fi un text mai bun decât ceea ce produce Raluca Feher aici. Poate că o să spună că incoerența, stilul slab, incapacitatea de a zice o poveste e de fapt un atribut al personajului care scrie, dar se poate scrie un roman coerent despre un personaj incoerent. Așa cum și eu pot să fac o recenzie coerentă pentru această carte incoerentă.

Dar suspectez că de vină nu e Raluca Feher, ci faptul că nimeni, dar nimeni, nu a avut curajul să-i spună, în față sau în alt fel, că scrie prost. Și sunt sigur că ei îi e clar ce a vrut să scrie, și celor zece prietene care i-au citit și recenzat cartea, la fel.

Credeam că nu se poate scriitură mai proastă decât cea din SF-ul românesc, și Raluca Feher a reușit să-mi dea așteptările peste cap.