„Cinci săptămâni în balon” e una din acele cărți pe care vrei să le citești când ai zece ani și nu ai conexiune la internet. Are ce îi trebuie - explorarea unor tărâmuri necunoscute (pe atunci), povestea tuturor explorărilor Africii așa cum le cunoștea Jules Verne și multă, multă aventură. Finalul este genul pe care-l țin minte de când eram mic și care m-a obsedat ani la rândul după aceea. Dar e o carte care a îmbătrânit destul de rău, și la o citire nouă i-am văzut dedesubturile mai clar ca niciodată - personajele sunt unidimensionale, aventurile sunt destul de puțin aventuroase, „balonul” e puțin folosit ca personaj, imaginea epocii despre Africa e... cel puțin interesantă, poate chiar problematică, am putea zice astăzi.

Dar cartea asta e scrisă la un moment în care rasismul e văzut ca o treabă inocentă; comerțul de sclavi văzut ca o realitate curentă, și se simte triumfalismul un pic naiv al civilizatorului european din mijlocul secolului XIX. Sigur, dacă reușim să trecem peste aceste aspecte un pic mai problematice, cartea e foarte plăcută, are un ritm alert, fără pauze inutile. Se simte că e prima carte din seria Călătoriilor extraordinare, se simte că e mai puțin șlefuit, că e un experiment (reușit).

Traducerea românească de la Litera are mici probleme ici-colo, poate cea mai mare și cea mai dezamăgitoare e insistența de a calcula greșit gradele Celsius din gradele Fahrenheit. 122F sunt 67 grade Celsius, 140F=78C, 180F=100C șamd. Nu știu pe ce scară a calculat traducătoarea, dar suspectez că pe scara blocului. Nu îmi dau seama ce alte erori a mai făcut, dar chiar și așa, erorile par destul de mici, aproape acceptabile.