„Inocenții” e locul unde merg compunerile școlare să moară. Un text cu o voce falsă, un insectar de amintiri ambalate în figuri de stil lățite pe zeci de pagini, inconsecvent, cu paragrafe în care ideile zburdă fără noimă, lipsit complet de profunzime, unul din cele mai apreciate romane din ultimul an e încă un motiv pentru care alcoolismul pare o alternativă rațională la a cheltui banii pe cărți scrise de autori români.

E, desigur, un eșec al editorilor de la Humanitas, care ar fi putut reduce cu ușurință această carte la aceea de fițuică de 35 de pagini. E o încercare de a scrie un Amintiri din Copilărie proustian, fără să ai nimic de povestit, fără să fii tu însăți o persoană interesantă. E o greșeală pe care un editor cinstit cu potențialii cititori ar fi oprit-o, dar, din fericire pentru Ioana, a decis să publice la Humanitas.

Căutați exemplarul meu la anticariat. Măcar nu aruncați prea mulți bani pe ea.