Rar am văzut un dezastru mai mare decât a doua carte cu Apolodor. Chiar eram curios ce o să povestească după ce Apolodor nu mai călătorește; și din aventurier, Apolodor a venit un mobil pentru indicații prețioase gen „spală-te pe dinți și fă curat”. Poezia e puerilă - probabil atractivă pentru un copil, dar puerilă, lipsită de substanță, și când compari cu prima carte, stai să te întrebi din pagină în pagină „ce mama dracului?”.

A doua carte cu Apolodor e despre el și cei doi prieteni ai lui, un leu și un cangur, care fac diverse. Serios. Atât. Totul scris într-un stil de parcă autorul tocmai scăpase de la grădiniță, și compunea în timpul liber. Probabil secătuit de inspirație, Naum a vrut să scrie o continuare la primul volum dar cum nu mai avea indicații politice de urmat nu putea să spună decât cât de bine se zbenguie Apolodor în raiul comunist.

Singurul lucru care mai salvează cartea sunt desenele lui Dan Ungureanu. Deloc rele, compensează pentru un text plictisitor, fără inspirație.