Scan barcode
A review by mihai_cristinam
Kim Jiyoung, Born 1982 by Cho Nam-joo
4.0
3.5 stele
Kim Jiyoung a trăit cu siguranță 34 de ani. Crescută doar pentru a-i susține pe bărbații familiei (tată, frați, soț), indiferent că este vorba de mâncare, oportunități de studiu, deschideri sexuale sau avansare în carieră, ea se abandonează pe sine, în cele din urmă. După prea multe observații pasiv-agresive din partea socrilor ei, tânăra mamă dă în cele din urmă înapoi, deși pretinzând că este o persoană diferită.
Cine trebuie învinovățit? Legile? Soțul ei indiferent? Sau poate ... societatea în ansamblu?
Povestită într-o serie de flashback-uri de către un narator clinic, povestea este seacă și poate dura ceva timp până te prinde în mreje. De fapt, îi pot înțelege cu ușurință pe cei care tocmai au aruncat cartea și au refuzat să o mai citească, din frustrare. Deși am rămas cu ea până la final, am tot sperat că tonul narativ va începe treptat să se schimbe.
Pe de o parte, aflăm în cele din urmă că tonul narativ clinic este dat de medicul psihiatru care ne vorbește despre pacientul său. În cele din urmă, cred că am terminat cartea din pură curiozitate morbidă, dorind să văd exact cum este societatea din Coreea de Sud și să văd la ce sunt supuse femeile de acolo.
Deși majoritatea evenimentelor nu au fost neașteptate sau chiar șocante pentru mine, cu siguranță nu m-au lăsat neclintit. Cu toate că povestea lui Kim Jiyoung și povestea mea sunt extrem de diferite, aș putea simpatiza pe deplin cu alegerea ei de „acceptare” pasivă a lucrurilor care i s-au întâmplat. Efectiv, nu ar fi putut face nimic care să îi schimbe viața pentru ca, nu-i așa, societatea nu i-a permis.
Povestea lui Kim Jiyoung trebuie cu siguranță spusă, în ciuda faptului că este fictivă în ansamblu, sunt situații care se întâmplă și în realitate. toate situațiile expuse au la bază fapte reale și o societate pe care o regăsim și astăzi. Acestea fiind spuse, poate că un alt format s-ar potrivi mai mult stilului de narațiune. Este o poveste seacă, spusă pe un ton rece, distant, care este dezvoltată mult prea puțin. Deși ar fi putut fi o poveste excelentă, ținând cont că nu sunt multe romane care să povestească viața celor din Coreea, cred că a fost insuficient dezvoltată.
Kim Jiyoung a trăit cu siguranță 34 de ani. Crescută doar pentru a-i susține pe bărbații familiei (tată, frați, soț), indiferent că este vorba de mâncare, oportunități de studiu, deschideri sexuale sau avansare în carieră, ea se abandonează pe sine, în cele din urmă. După prea multe observații pasiv-agresive din partea socrilor ei, tânăra mamă dă în cele din urmă înapoi, deși pretinzând că este o persoană diferită.
Cine trebuie învinovățit? Legile? Soțul ei indiferent? Sau poate ... societatea în ansamblu?
Povestită într-o serie de flashback-uri de către un narator clinic, povestea este seacă și poate dura ceva timp până te prinde în mreje. De fapt, îi pot înțelege cu ușurință pe cei care tocmai au aruncat cartea și au refuzat să o mai citească, din frustrare. Deși am rămas cu ea până la final, am tot sperat că tonul narativ va începe treptat să se schimbe.
Pe de o parte, aflăm în cele din urmă că tonul narativ clinic este dat de medicul psihiatru care ne vorbește despre pacientul său. În cele din urmă, cred că am terminat cartea din pură curiozitate morbidă, dorind să văd exact cum este societatea din Coreea de Sud și să văd la ce sunt supuse femeile de acolo.
Deși majoritatea evenimentelor nu au fost neașteptate sau chiar șocante pentru mine, cu siguranță nu m-au lăsat neclintit. Cu toate că povestea lui Kim Jiyoung și povestea mea sunt extrem de diferite, aș putea simpatiza pe deplin cu alegerea ei de „acceptare” pasivă a lucrurilor care i s-au întâmplat. Efectiv, nu ar fi putut face nimic care să îi schimbe viața pentru ca, nu-i așa, societatea nu i-a permis.
Povestea lui Kim Jiyoung trebuie cu siguranță spusă, în ciuda faptului că este fictivă în ansamblu, sunt situații care se întâmplă și în realitate. toate situațiile expuse au la bază fapte reale și o societate pe care o regăsim și astăzi. Acestea fiind spuse, poate că un alt format s-ar potrivi mai mult stilului de narațiune. Este o poveste seacă, spusă pe un ton rece, distant, care este dezvoltată mult prea puțin. Deși ar fi putut fi o poveste excelentă, ținând cont că nu sunt multe romane care să povestească viața celor din Coreea, cred că a fost insuficient dezvoltată.