Am crezut că e o problemă cu mine că nu înțeleg despre ce e vorba, dar după ce m-am străduit un pic mai tare, cred că am putut identifica problema. De fiecare dată când are ceva de povestit, Brian Michael Bendis se întoarce în trecut.

Acum zece minute: am pus mâna pe tastatură dorind să scriu o recenzie pentru cartea aceasta și am dat drumul la un videoclip legat de Civilization 6

Acum: scriu această recenzie.

Acum cincisprezece minute închideam cartea râzând în gura mare de cât de proastă e scrisă povestea.

Acum: mă întreb dacă e cazul să mai dau un exemplu.

Acum două săptămâni: așteptam un meci de-al lui Manchester United. În Bolivia, un bătrân privea în zare exersând karate.

Acum: cred că e suficient.

Înțeleg că e vorba de Avengers și că trebuie să pui împreună câteva personaje. Dar nu doar că sunt puse împreună foarte prost, și poveștile sunt lipsite de logică, dar traversatul în timp devine atât de obositor încât nici nu mai știi ce se întâmplă.

Sunt două povești. În prima poveste, Tony Stark devine o femeie cu țâțe de oțel, pe numele ei Ultron. Ultron a fost făcută de Hank Pym, un tip care creează femei cu țâțe de oțel și un ser care poate să facă oamenii subatomici. Folosindu-se de această capacitate a lui inserează un virus scris pentru Commodore64 într-o inteligență artificială. Soția lui Sentry moare dar nu moare, iar Tony Stark a murit dar nu a murit. New York-ul e un pic mai distrus, dar prost să fii să mai locuiești într-un mare oraș în lumea Marvel, deci nu există victime. La final apare Spiderwoman cu un orc verde lângă patul lui Tony Stark și îi zice că trebuie să vorbească.

A doua poveste este soluționarea unei dispute legale privitoare la reținerea unui samurai supărat în New York. Soluționarea e făcută de o altă echipă de Avengers. Sfârșit.

Poveștile sunt neinspirate, monumental de slabe. Mi-e neclar de ce Brian Michael Bendis e luat în serios după ce a creat asemenea povești cât se poate de muritoare.