A review by mihai_cristinam
Iarna crimelor perfecte by Tony Mott

5.0

Voiam de ceva vreme să citesc cărțiile lui Tony Mott. M-a atras faptul că poveștile se petrec într-un cadru cunoscut, la Brașov, dar m-au atras si titlurile romanelor. Vreau să continui să citesc cât mai mulți autori români contemporani, pentru că avem autori foarte talentați și pe care trebuie sî îi susținem. Povestea de față este bine scrisă, antrenantă, te ține în suspans și o să ajungeți să o îndrăgiți pe Gigi.

"Iarna crimelor perfecte", este un roman thriller-polițist (cel puțin așa l-am conceput eu) care o are ca protagonistă pe medicul legist/psiholog Regina Alexa (cu numele de scenă Gigi). Gigi este o tânără excentrică, cu un simț al modei aparte, dar care îți spune pe șleau tot ceea ce gândește și care încă se luptă cu anumite traume din copilărie. Pe lângă toate astea, are un al șase-lea simt extrem de dezvoltat și este pur și simplu genială.

După ce cadavrul fostului ei psihoterapaut - Ioan Fora - este găsit carbonizat în propria mașină, în urma unei explozii, Gigi este medicul legist chemat la fața locului pentru investigații preliminare. Este un caz complicat, cu multe ramificații, mai ales că victima era o persoana plăcută de toți, care nu avea dușmani.

Acest caz prezintă multe similitudini cu un alt caz, care între timp fusese închis, așa că Gigi face echipă cu locotenentul Matei Vălean pentru a încerca să elucideze aceste mistere. Principalul suspect într-un caz de omucidere este soțul sau soția. În acest caz, dna. Fora se dovedește a fi nevinovată, așadar, cine l-a ucis pe Ioan Fora?

A fost o crimă premeditată sau criminalul a profitat de o oportunitate de moment?

Există trei motive principale pentru care se comit crime, în general: bani, dragoste/sex sau răzbunare. Care este motivul care l-a îndemnat pe criminal să comită o asemenea faptă?

Unii indivizi decid să comită o crima si planifica fiecare pas, pentru a crește șansele de reușită și pentru a reduce riscul de a fi prinși. Acești indivizi sunt cei care fac o alegere clară a acțiunilor lor, în deplinătatea facultăților mintale. Alții, din contră, comit crima din impuls, furie sau teamă, crima fiind un stil de viață care le oferă mari recompense, admirație și exaltare. Care a fost motivul aceste crime?

V-am spus deja că Gigi este genială, însă fără intuiția ei fenomenala, cazul nu s-ar fi rezolvat. Ce îmi place enorm la personajul ei este că ea poată să lase la o parte toate problemele din viața personală și să își facă treaba ca o profesionistă, lucru care nu poate fi spus și despre unii dintre colegii ei polițiști. Este o poveste complicată acolo, dar Gigi reușește să le depăsească pe toate, ca o femeie puternică ce este. Este un personaj minunat de zăpăcit și, din anumite puncte de vedere, m-am regăsit și eu în traumele și în felul ei de a fi.

Nu știu dacă vouă vi se întâmplă să "cuplați" personajele imediat ce începeți un roman, dar eu fac asta de fiecare dată și sunt dezamăgită de fiecare dată când autorul are o viziune diferită față de viziunea mea :). Așa am pățit si cu romanul lui Tony, cu personajele Gigi si Matei Vălean. Nu știu ce viitor le este scris, dar abia aștept să citesc și următoarele două volume din serie, lucru pe care vi-l recomand si vouă :).