— Încotro mă conduceţi? Îl întrebă Iosif pe Chedma, unul dintre fiii bătrânului, în vreme ce, pe colina scăldată de lumina lunii, de la picioarele munţilor numiţi „Livada”, se pregăteau să ridice corturile, să doarmă în ele.
Chedma îl măsură de sus şi până jos.
— Eşti bine, îi spuse el şi clătină din cap, în semn că, în mintea sa, cuvântul „bine” avea un înţeles cu totul altul decât cel obişnuit şi că-l lua în sensul de „zevzec”, de „neobrăzat” şi de „ciudat”. Unde te conducem? Dar oare te conducem încotrova? Adevărul este că nu te conducem nici într-un fel. Te afli cu noi din întâmplare, fiindcă tatăl meu te-a cumpărat de la stăpâni câinoşi, şi mergi cu noi încotro vom merge. Asta, însă, nu se poate numi, totuşi, că te „conducem”.
— Nu? Fie nu, i-o întoarse Iosif. Voiam să ştiu doar atât: încotro mă conduce Dumnezeu, în vreme ce merg cu voi?
— Eşti şi rămâi un flăcău caraghios, îi replică maonitul, şi ai un fel al tău de a te aşeza în centrul lucrurilor, încât omul nu ştie dacă trebuie să se mire sau să se supere. Îţi închipui, măi, tu, că noi călătorim ca tu să ajungi într-un loc anume, adică unde Dumnezeul tău vrea să fii?
— Nici nu m-am gândit la una ca asta, i-o întoarse Iosif. Ştiu că, voi stăpânii mei, călătoriţi urmărind propriile voastre ţeluri sau după cum vreţi, şi eu n-am vrut să jignesc cu întrebarea mea nici demnitatea şi nici independenţa voastră. Dar, vezi tu, lumea are mai multe centre, pentru fiecare fiinţă câte unul şi în jurul fiecăruia se aşază în cercuri deosebite. Nu eşti decât la o jumătate de cot de mine, dar un cerc universal te înconjoară, al cărui centru eşti tu, nu eu. Iar centrul cercului meu, sunt eu. Iată de ce este adevărat şi aşa şi altminteri, după cum se vorbeşte din punctul tău de vedere sau al meu. Căci amândouă cercurile noastre nu sunt depărtate, încât să nu se atingă, ci Dumnezeu le-a vârât atât de tare unul într-altul şi le-a făcut să se întretaie în aşa fel, încât voi, ismaeliţii, călătoriţi bineînţeles în toată libertatea şi după pofta inimii voastre, mai fiind şi, în măsura în care cele două cercuri se întretaie, mijlocul şi unealta care-mi vor îngădui să-mi ating propriul meu ţel. Iată de ce te-am întrebat încotro mă conduceţi.